Cristiano Ronaldo, elev model

Când îi rostești la telefon numele lui Cristiano Ronaldo, e ca un fel de „Sesam, deschide-te!“ către inima lui Laszlo Bölöni.

Tehnicianul român ce antrenează actualmente în Emirate nu are cum să nu-l păstreze în suflet pe cel care astăzi se numără printre cei mai buni jucători din lume, portughezul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo.

Îți poate vorbi ore în șir despre cum a fost de când l-a descoperit și până la plecarea spre gloria de pe Insula leagăn a sportului-rege. Pentru Bölöni timpul se comprimă într-un astfel de dialog precum driblingul lui Cristiano pe lângă nefericitul fundaș care trăiește iluzia că i-ar putea sta în cale.

Cerința ProSport îi rupe lui „Laci” firul amintirilor și îl obligă să îmbrace pentru câteva minute haina profesorului, care face o analiză detaliată.

Pentru cititorii ProSport, Bölöni a acceptat să îi acorde note lui Cristiano într-un catalog special, care cuprinde toate segmentele importante din evoluția unui fotbalist, nu înainte de a dezvălui că a primit mai demult un tricou de la Ronaldo de la Manchester și că, de fiecare dată când cei doi se află, ocazional, în Portugalia, nu ratează ocazia de a se vedea.

„Fotbaliștii latini sunt deficitari. Ronaldo este excepția pe care am remarcat-o de la primele vizionări la tineretul lui Sporting“.

„Iarăși ar trebui o notă cu mult mai mare decât cea maximă. La orice te poți aștepta de la el, la un șut din apropierea centrului terenului sau a liniei de colț, la o pasă printre sau peste printr-un procedeu tehnic aparent imposibil. Fotbalul a rămas aceeași mare bucurie și o arată tuturor”

„Este cel mai bun din lume în acest procedeu. Mulți jucători au ușurința de a dribla în fața adversarului, dar Cristiano «te face» în plină alergare, putând schimba cu o ușurință nemaîntâlnită direcția de acțiune, dezechilibrându-și adversarul”

„Modul de lovire a balonului – mecanica execuției – este deosebit, atât cu stângul, cât și cu dreptul. Ronaldo nu face niciun efort când șutează și parcă ar avea o telecomandă care să dirijeze drumul balonului spre poartă. Nu este de 10 doar pentru că există încă un dram de pripeală în alegerea momentului șutului”

„Poate marca goluri de senzație atunci când bate direct la poartă, pentru că va trage acolo unde se așteaptă portarul mai puțin. Dar nu va putea fi niciodată un executant în forță, toate loviturile sale fiind parabole expediate cu mare tehnicitate”

„Este buba din jocul lui Cristiano. Ce probleme aveam și noi la Sporting pentru a-l face să joace ceea ce îi ceream noi, nu ce dorea el! La fel a fost și la Manchester, mai ales în primul an. Fiind un mare talent, conștient de potențialul său, uneori Ronaldo devine cam rebel în raport cu indicațiile antrenorului, fiind atras de rezolvarea personală a fazei decât pe baza schemelor tactice”

„Poate să cadă bomba lângă el sau să se tragă din tribune, nimic nu îi va perturba jocul. Este insensibil la vorbele din tribune, este gata cu răspunsul prin replici verbale sau cu mingea dacă are vreun conflict pe teren. Are, într-adevăr, un psihic de campion. Multă lume în Portugalia îl vede deja peste Eusebio. Are toate atuurile pentru a fi anul acesta Balonul de Aur”

„Uneori încearcă, în locul unor execuții elementare, care se recomandă, pase pretențioase, care le cer coechipierilor să anticipeze mișcările sale, și de aceea mai are și servicii nereușite”

Publicat: 08 04. 2008, 20:33