Cristiano Ronaldo a avut probleme cu inima

"The Sun", cunoscutul tabloid britanic informează că starul lui Manchester United a fost supus unei ședinte cu laser la vârsta de 15 ani, din cauza unor probleme ale miocardului. Potrivit sursei citate, inima sa bătea foarte tare, chiar și atunci când se afla în repaus total.

Consultati de jurnaliștii englezi, mai mulți medici cardiologi au spus că fără acea intervenție microchirurgicală, micul Cristiano ar fi trebuit să renunțe la fotbal. "Nu era în pericol iminent, dar se putea întâmpla orice în momentul în care ar fi depus efort intens", au precizat doctorii în cauză. Oricum, nici nu a fost nevoie de internare, Ronaldo plecând acasă, însoțit de mama sa, Dolores, doar câteva ore mai târziu.

Sursa citată amintește de mai mulți jucători care au avut probleme cardiace grave, printre care Marc-Vivien Foe, Antonio Puerta sau Miklos Feher, iar din cauza faptului că nu au fost descoperite la timp, aceștia și-au pierdut viața chiar pe terenul de joc.

Camerunezul Foe în timpul unei partide din Cupa Confederațiilor, ungurul Feher la un antrenament desfășura cu coechipierii săi de la Benfica, iar spaniolul Puerta în timpul unui meci din campionatul Spaniei.

Publicat: 29 01. 2009, 15:56