Credeau că a fost răpit, însă apropiații l-au găsit unde nu se așteptau!** Povestea desprinsă din filme a unui fost portar, actual mafiot

În Mexic, fotbalul pare să prindă legături tot mai strânse cu lumea mafiotă. Este și cazul unui fostului goalkeeper al formațiilor Atlante și Monterrey, Omar Ortiz (35 de ani), unul dintre cei mai controversați oameni din statul central-american, care a ieșit din circuit în urma unui scandal de dopaj și a ajuns iarăși în atenția publică tot din cauza drogurilor.

Recunoscut pentru tatuajele sale și pentru relațiile cu mafia drogurilor din Mexic, Ortiz s-a aflat tot timpul sub supravegherea autorităților, iar totul s-a înfundat pentru el anul acesta.

Inițial, fostul portar fusese dat dispărut de către apropiați pe 6 ianuarie, după ce acesta dispăruse subit de acasă și se bănuia că ar fi fost răpit. Misterul a fost elucidat însă câteva zile mai târziu, după ce poliția din Monterrey a anunțat că Ortiz se află în detenție. Culmea, el era reținut pe motiv că fusese complice la răpirea și sechestrarea altor 20 de persoane! Ex-goalkeeperul a recunoscut că a fost implicat în două dintre acțiunile de care era acuzat, precum și colaborarea cu Cartelul Golfului, o organizație mafiotă care se ocupă cu traficul de droguri.

Omar Ortiz nu este la prima legătură cu substanțele interzise, el fiind suspendat în mai 2010 după ce a fost depistat pozitiv cu steroizi.

Cazul fostului portar mexican este doar unul dintre multele similare în lumea fotbalului. Ortiz se alătură unei galerii care îi mai cuprinde pe columbianul Pablo Escobar, împușcat la mijlocul anilor 90, sau pe italianul Mario Balotelli ori fotbaliști de top care joacă sau au jucat la Napoli și aflați în strânsă relație cu mafia italiană Camora.

Publicat: 15 01. 2012, 17:08
Actualizat: 15 01. 2012, 17:10