Conducerea Spartei Praga se felicită pentru transferul lui Florin Niță. Cum explică aducerea portarului român

Directorul sportiv al clubului Sparta Praga, Zdenek Scasny, consideră că Florin Niță este la același nivel cu Martin Dubravka, portarul titular al naționalei Slovaciei, pe care internaționalul român are rolul de a-l înlocui.

În vârstă de 29 de ani, Dubravka a fost împrumutat de Sparta Praga la Newcastle United, în această iarnă, clubul englez având opțiunea de a-l transfera definitiv la finalul sezonului. Conducerea clubului ceh consideră că a făcut o afacere foarte bună prin vânzarea slovacului și înlocuirea acestuia cu Florin Niță.

„Știam că plecarea lui Dubravka la Newcastle nu ar fi fost posibilă fără aducerea unui alt portar. Voiam să fim pregătiți pentru această situație, iar antrenorii de portari ai clubului au avut ocazia să aleagă alt portar.

Transferul la Newcastle este un pas important pentru Martin și suntem fericiți pentru el. De asemenea, termenii financiari au fost foarte buni pentru Sparta. În plus, cred că Niță este un portar la fel de bun ca Martin Dubravka”, a explicat conducătorul clubului ceh, Zdenek Scasny, într-un interviu acordat site-ului oficial Sparta.cz.

Două milioane de euro a plătit Sparta Praga pentru transferul lui Florin Niță (30 de ani) de la FCSB, iar vicecampioana Ligii 1 ar urma să mai primească 500.000 de euro dacă echipa cehă se va califica în grupele Ligii Campionilor.

Publicat: 02 02. 2018, 19:10
Actualizat: 02 02. 2018, 19:11