Condamnat pentru fraudă, Berlusconi își va ispăși pedeapsa la un azil pentru bătrâni

Patronul echipei AC Milan, Silvio Berlusconi, își va ispăși condamnarea în dosarul Mediaset lucrând, timp de un an, o dată pe săptămână, la un azil pentru îngrijirea bătrânilor cu dizabilități

  • Berlusconi a fost condamnat la un an de închisoare, dar nu va petrece nicio zi închis

Fostul premier italian Silvio Berlusconi (77 de ani) își va ispăși pedeapsa pentru fraudă fiscală în dosarul Mediaset lucrând, o dată pe săptămână, la un azil pentru îngrijirea bătrânilor cu dizabilități. Decizia a fost luată marți de un tribunal din Milano, care a confirmat, totodată, hotărârea instanței de a-l exclude din Parlament pe Berlusconi și a-i interzice să candideze la vreo funcție publică în următorii șase ani.

Potrivit presei italiene, avocații lui Berlusconi au cerut ca pedeapsa să fie ispășită la un azil din apropierea vilei în care locuiește fostul premier italian. Patronul lui Milan a fost condamnat la un an de închisoare pentru fraudă în dosarul „Mediaset”, însă nu va ispăși nicio zi în închisoare, datorită clemenței pe care o are legea italiană în pedepsele pe care deținuții de peste 70 de ani trebuie să le petreacă în închisoare. Totuși, Berlusconi nu are voie să se întâlnească cu persoane care au cazier și, în plus, nu are dreptul de a părăsi țara, fiind sub control judiciar.

 

Publicat: 16 04. 2014, 08:40
Actualizat: 16 04. 2014, 09:38