Cluburile spaniole au datorii mari către jucători

Este un fapt obișnuit în Spania ca anumite echipe să fie îngropate în datorii și să-și lase angajații neplătiți. Totuși, anul acesta reprezintă un record negativ în materie. Niciodată nu au existat atâtea reclamații (223), cele 22 de grupări din primele două ligi profesioniste fiind restante cu 38 de milioane de euro față de proprii fotbaliști.

Discreție asupra numelor implicate

Dintre cele 22 de cluburi care nu și-au plătit oamenii, șase sunt din prima ligă, cu o sumă totală de 21 de milioane, iar din Segunda, 16, care înregistrează un "scor" negativ de 16 milioane.

Surse din interiorul asociației spun că în comparație cu sezonul trecut, când se înregistrase un "pasiv" de 17 milioane, situația de anul acesta frizează bunul simț, cele 38 de milioane deja anunțate reprezentând, practic, o creștere cu peste 100%.

Gerardo Gonzales Movilla, președintele sindicatului, cere discreție. "Cluburile au răgaz până pe data de 30 iulie să-și achite salariile. Altfel, vom face numele lor publice și vom sesiza justiția", a precizat avocatul.

Cifre care înspăimântă

În cifre globale, 850 de jucători au reclamat 103 cluburi rău-platnice, numai în Segunda Division fiind vorba de 557 de fotbaliști cărora grupările la care evoluează le datorează o sumă totală de 8 milioane de euro.

Potrivit unor surse iberice, situația este extrem de delicată, singura soluție concretă agreată de fotbaliști fiind declararea grevei pe termen nelimitat.

Și asta, deoarece cluburile au descoperit că se pot folosi de Legea Concurenței pentru a ieși "basma curată" fără să fie obligate să plătească.

Înainte, o grupare aflată într-o asemenea situație ar fi fost automat retrogradată într-o divizie inferioară.

Acum, toți pot copia modelul brevetat de Alaves care, deși avea datorii de cinci milioane și fusese inițial retrogradată la "masa verde", s-a folosit de legea susmenționată pentru a fi reabilitată.

Exemplul Stelea

Bogdan Stelea, fostul portar al naționalei, are, după destui ani, bani de recuperat de la Salamanca.

Spaniolii au decis sa plătească 700.000 de euro din cei 1,2 milioane de euro restanți, dar ar putea amâna la infinit plata restului de bani.

"Nu există soluții, ci doar compromisuri", comentează mass-media de la Madrid. "Sindicatul jucătorilor își vede mâinile legate de Legea Concurenței, maximum ce poate spera un jucător ajuns într-o atare situație este să primeasca, peste ani și ani, doar o parte a datoriei inițiale", a comentat un specialist în conflicte de muncă.

 

articol scris de Octavian METONI

Publicat: 22 07. 2008, 14:18
Actualizat: 22 07. 2008, 15:09