Clipe memorabile pentru românul care a promovat în La Liga. „Meci nebun. Nu mai găseam drumul spre vestiar”. Atacantul visează la întâlnirea cu Lewandowski. EXCLUSIV

Momente de fericire maximă pentru suporterii lui Real Oviedo. După 24 de ani, echipa lor a revenit în La Liga, ghidată de Santi Cazorla, fotbalist ajuns la 40 de ani. Oviedo a promovat după 42 de etape, urmate de un play-off în care a jucat în dublă manșă atât semifinala, cu Almeria, cât și finala, contra lui Mirandes. A fost o finală decisă în reprizele de prelungire ale ultimului meci.

Peste 260.000 de oameni s-au adunat în centrul orașului pentru a sărbători promovarea, alături de fotbaliștii echipei, după estimările presei spaniole. Asta cu toate că orașul Oviedo are doar 220.000 de locuitori.

Daniel Paraschiv a promovat cu Real Oviedo în La Liga

Printre cei care s-au bucurat de aceste momente de sărbătoare a fost și Daniel Paraschiv, atacantul plecat la Oviedo, în vara anului trecut, de la FC Hermannstadt. A avut trei goluri și două pase decisive în acest sezon, în care a bifat 30 de meciuri pentru Real. Atacantul de 26 de ani a fost titular în manșa tur a finalei cu Mirandes, iar pasele sale de gol din minutul 90+3 a semifinalei cu Almeria sau din etapa 40, cu Zaragoza, s-au dovedit decisive în filmul promovării.

Paraschiv visează acum la duelurile cu FC Barcelona și ar vrea să-l întâlnească pe Robert Lewandowski, în prima ligă din Spania.

ProSport: Daniel, cum ai trăit meciul promovării?

Daniel Paraschiv: A fost o tensiune foarte mare, un meci nebun. Pot spune că nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum. A fost un sezon foarte lung, o încărcătură constantă pe toată durata sezonului, dar, privind în urmă, a meritat fiecare moment

Suporterii au invadat terenul. Cum au fost acele momente?

O nebunie… Ne-a copleșit pe toți această euforie. Este o împlinire pentru mine, să iau parte la asemenea momente. M-am bucurat cu suporterii pe teren cam un sfert de oră. Nu mai găseam drumul către vestiar.

Cum a fost atmosfera în oraș? Ce înseamnă această promovare pentru Oviedo?

Sunt zile de sărbătoare. Am aflat că multă lume și-a luat liber până astăzi. După meci, la ora două dimineața era plin orașul. Acest oraș respiră fotbal. Și înainte de meciul cu Mirandes toată lumea era în albastru, în oraș. Fântânile aveau apă albastră. Toate blocurile aveau o eșarfă sau un tricou agățate la geamuri…

„Mici momente pentru un mare succes”

Ți-ai împlinit un vis din copilărie?

Poate. Dar visul meu când eram copil era să joc la FC Brașov și în echipa națională. Pot spune că l-am depășit puțin. Acum, an de an vreau să ajung în locuri unde nu credeam că voi ajunge, iar Dumnezeu mă ajută în această călătorie.

Cum vezi viitorul tău acum?

Văd doar lucruri bune. Sunt la o echipă din La Liga acum, am fost sănătos în ultimul an. În unele momente este clar că trebuie să-ți înțelegi rolul și să încerci să ajuți cât poți.

Au fost meciuri în care ai fost decisiv?

Da, au fost meciuri în care am ajutat cu o pasă de gol sau un gol, pe final de meci și din asta a fost alcătuită această promovare, până la urmă. Au fost mici momente pentru un mare succes.

„Naționala nu este o țintă obsesivă pentru mine. Cred că voi fi chemat când o să joc mai constant”

Cu Barcelona sau cu Real Madrid? Cu cine ți-ai dori mai mult să joci?

Cu ambele, vă dați seama. Dar, ținând cont că eu sunt mai mult suporter FC Barcelona, automat mai mult mi-aș dori să joc contra Barcelonei.

Ai vreun adversar pe care ai vrea să-l întâlnești?

Cu siguranță mi-ar plăcea să schimb tricoul cu Robert Lewandowski. Este un model, pot spune. La ce a realizat și felul în care domină jocul, la vârsta pe care o are. L-am urmărit foarte mult în ultima perioadă și mi-ar plăcea să-l întâlnesc.

Dacă vei juca în La Liga, automat vei avea șanse mai mari să te întorci și la echipa națională.

Nu neapărat. O convocare cred că este o răsplată a eforturilor și realizărilor personale. Nu este o țintă obsesivă pentru mine. Mă gândesc strict să ajut cu ce trebuie și pur și simplu să lupt pentru oamenii care mă vor. Cred că voi fi chemat când o să joc mai constant. Dacă aș fi fost titular de drept aici sau dacă jucam mai bine, aș fi avut o șansă în plus, chiar și din liga a doua.

Te-a ajutat să te dezvolți acest an, la Oviedo? Crezi că vei putea juca mai mult în sezonul viitor?

Da, cu siguranță m-am dezvoltat și fotbalistic și ca persoană. A fost prima mea experiență în străinătate și n-a fost ușor la început. M-am lovit de această barieră lingvistică, pe care acum am depășit-o. Am progresat mult și cred că va fi mai bine în viitor. Nu știu ce transferuri se vor face, ce strategie va avea clubul. Eu îmi voi aștepta șansa și voi încerca să profit de ea.

Publicat: 26 06. 2025, 10:49
Actualizat: 26 06. 2025, 16:24