City domină echipa sezonului din Premier League, urmată de Tottenham. Premieră: starul care a prins cel mai bun prim „11” după șapte sezoane, trei titluri de campion și 199 de goluri

Sezonul din Premier League se apropie de final, Manchester City a câștigat deja titlul, iar fotbaliștii din cel mai strâns mare campionat al lumii și-au ales reprezentanții în echipa ideală a stagiunii. Evident, „11-le” e dominat de elevii lui Guardiola, prezenți în număr de cinci.

Asociația Fotbaliștilor Profesioniști din Anglia a anunțat componența celei mai bune echipe a sezonului pe baza voturilor jucătorilor din Premier League. Iar Manchester City, după un an la superlativ, culege laurii, trimițându-i în echipă pe fundașii Kyle Walker și Nicolas Otamendi, mijlocașii David Silva și Keyin de Bruyne și atacantul argentinian Sergio Aguero. Rivala United are un singur jucător, pe portarul De Gea, Liverpool îl dă pe Salah, Chelsea pe Marcos Alonso, iar Tottenham are trei reprezentanți: fundașul Vertonghen, mijlocașul Eriksen și golgheterul Kane.

Cum arată echipa anului în Premier League:

  • David De Gea – Kyle Walker, Jan Vertonghen, Nicolas Otamendi, Marcos Alonso – David Silva, Kevin De Bruyne, Christian Eriksen – Mohamed Salah, Harry Kane, Sergio „Kun” Aguero

În sfârșit, Aguero!

Iar sezonul 2017/2018 aduce o premieră pentru Sergio Aguero, unul dintre cei mai buni atacanți din istoria campionatului englez. Venit la City de la Atletico, în 2011, vârful argentinian a prins pentru prima dată în carieră cea mai bună echipă a anului, chiar dacă a marcat 199 de goluri în șapte sezoane, iar stagiunea 2014/2015 a fost golgheterul competiției. În acest sezon, Aguero a înscris de 21 de ori în 25 de meciuri jucate în Premier League, fiind depășit de Mohamed Salah (30 de goluri) și Harry Kane (26 de goluri) în clasamentul golgheterilor.

3 titluri de campion al Angliei are Aguero în palmares: 2012, 2014 și 2018.

Publicat: 18 04. 2018, 15:34
Actualizat: 18 04. 2018, 15:52