Ciro Immobile a fost contactat pentru transferul verii în fotbalul italian. Goleadorul lui Lazo nu a spus „NU” mutării

Ac Milan a primit interdicție de participare în cupele europene, dar acest aspect nu-l împiedică pe Ciro Immobile să fie deschis unui transfer la Milano.

„Diavolul milanez” trece prin momente dificile în ultimii ani. Jocul slab este principalul motiv pentru care fanii s-au îndepărtat de echipă. Pe lângă acest aspect, sancțiunea primită din partea UEFA, pentu încălcarea fair-play-ului financiar, accentuează și mai mult criza prin care trece echipa. În ciuda acestor probleme, Ac Milan rămâne o formație greu de refuzat. Potrivit Sky Sport Italia, Ciro Immobile, atacantul lui Lazio Roma, nu ar refuza un transfer. De altfel, aceeași sursă menționează că Immobile a luat deja legătura cu oficialii milanezi.

Mutarea nu este ușor realizabilă. Cele 29 de goluri din sezonul trecut l-au transformat în golgheterul Serie A, la egalitate cu Mauro Icardi, și, cu siguranță, îi vor face pe cei de la Lazio să ceară mulți bani în schimbul fotbalistului, al cărui contract expiră în vara lui 2022.

În vârstă de 28 de ani, Immobile a semnat la Lazio în 2016. Italienii au plătit 9.5 milioane de euro către Sevilla.
 

Publicat: 29 06. 2018, 14:49
Actualizat: 29 06. 2018, 14:50