Ciprian Tătărușanu, criticat de fanii Fiorentinei: „E mediocru. Mai bine să rămână în România!”

Suporterii echipei ACF Fiorentina l-au criticat pe portarul Ciprian Tătărușanu (30 de ani), în presa din Italia, după prestațiile de la Campionatul European din Franța, și cred că formația toscană trebuie să îi găsească înlocuitor în această vară.

Gazzetta TV, ediția video a celebrei publicații Gazzetta dello Sport, i-a întrebat pe susținătorii Fiorentinei despre viitorul lui Tătărușanu. În mare parte, răspunsurile suporterilor italieni au fost negative: „Mie nu mi-a plăcut niciodată Tătărușanu, nu e un lider așa cum era Neto. Ar fi timpul să schimbăm portarul”, crede un suporter.

În timp ce alți doi sunt mai critici: „E un portar mediocru. Ar fi mai bine să rămână în România, după ce a făcut la Euro. Conducătorii Fiorentinei trebuie să aducă alt portar”, respectiv „România a primit trei goluri din cauza lui la Euro 2016. Nu știe să iasă pe centrări, ceea ce este o mare problemă. Fiorentina trebuie să opteze pentru un alt portar”.

Ciprian Tătărușanu a avut însă parte și de susținători: „Nu este el de vină, la Fiorentina trebuie schimbați jucătorii de câmp” , respectiv „nu îmi place de el, dar pentru Fiorentina este în regulă”, au afirmat alți doi fani toscani.

Tătărușanu a ajuns la Fiorentina în 2014, după ce și-a încheiat contractul de 5 ani cu Steaua București. În cele două sezoane la Fiorentina, a adunat 57 de meciuri, în toate competițiile, și a primit 60 de goluri.

Mediafax

Publicat: 28 06. 2016, 15:31
Actualizat: 28 06. 2016, 15:32