Cine l-a descoperit de fapt pe Cristiano Ronaldo! Nu e Ladislau Boloni! „A fost adus de Oceano, fratele meu! Nani și Quaresma erau mai buni”

Frederico Tavares Tchabass, președintele FR Fotbal Tenis, a făcut o serie de dezvăluiri despre Cristiano Ronaldo, la Podcast Business Philosophy. Cel care l-a descoperit pe CR7 e Oceano Cruz fratele lui Frederico Tavares Tchabass, care e stabilit în România de zeci de ani.

Cine l-a descoperit de fapt pe Cristiano Ronaldo!  Nu e Ladislau Boloni

Dar, Boloni e antrenorul care l-a promovat pe Cristiano Ronaldo, la 16 ani, la Sporting Lisabona.

Oceano Cruz a fost mijlocaș și a avut peste 400 de meciuri pentru Sporting, unde a bifat în total 11 sezoane, în două perioade diferite. A jucat în 54 de meciuri pentru naționala Portugaliei, fiind prezent și la EURO 1996.

„Majoritatea oamenilor care sunt din Madeira, de unde e Cristiano Ronaldo, sunt din Capul Verde, ca origine. Distanța dintre ele e de o oră și 20 de minute de zbor cu avionul. Fratele meu, Oceano, e din Capul Verde și bunicii lui Ronaldo sunt la fel…Deci, majoritatea celor născuți în Madeira sunt de origine din Capul Verde. Și el a venit la o selecție în Funchal (n.red. – capitala Insulelor Madeira) și atunci a selectat patru jucători, care aveau câte 16 ani: Nani, Quaresma, Cristiano și încă unul, îmi scapă numele, el, Oceano, era deja antrenor la juniori. Oceano i-a descoperit și i-a dus la Sporting, unde era antrenor Boloni. Și toți patru au intrat în echipa mare a lui Sporting din vremea aceea.

E o coincidență faptul că în momentul în care a venit Ronaldo din Madeira…l-a luat ca și coleg de cameră Marius Niculae. Deci, a fost adus de Oceano, fratele meu. Nu s-a dus Boloni în Madeira să-i selecteze, ci Oceano a venit cu acești patru jucători. A spus: Boloni, sunt jucători foarte buni, monitorizați de mine, joacă la mine de doi – trei ani și merită o șansă…Boloni îl cunoștea pe fratele meu, știa că a fost foarte bun și serios…După o lună erau deja în echipă. Toți au ajuns mari. Nani și Quaresma erau mai buni, dar Ronaldo a fost întotdeauna foarte muncitor, ei erau mingicari”, a declarat Frederico Tavares Tchabass, la Podcast Business Philosophy.

Ce spunea Boloni despre Cristiano Ronaldo: „Este cineva foarte special. A fost la cel mai înalt nivel şi va rămâne unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie. Poate că nu cel mai mare din toate timpurile. Dar nu ar fi corect să dăm un singur nume. Există Messi… dar să fii unul dintre cei mai buni este deja fantastic”.

  • 5 trofee Balonul de Aur are Cristiano Ronaldo, în 2008, 2013, 2014, 2016, 2017

 

 

Publicat: 06 11. 2023, 11:13