Cine își mai dorește să ajungă în finală?** Di Matteo are șanse mici de a continua cu Chelsea! Antrenorii doriți de Abramovich

Deși a reușit o performanță incredibilă și a dus-o pe Chelsea în doar a doua sa finală de UEFA Champions League din istorie, Roberto Di Matteo pare să nu-și fi asigurat postul de „titular” pe banca „albaștrilor”.

Presa din Anglia notează că în ciuda faptului că a eliminat-o pe Barcelona în semifinale și a calificat echipa în ultimul act al celei mai puternice competiții continentale destinate cluburilor, Di Matteo este doar a treia opțiune pentru șefii de pe Stamford Bridge. Potrivit DailyMirror, Pep Guardiola și Joachim Low sunt în ordine tehnicienii cu cele mai mari șanse de a pregăti pe Chelsea din sezonul viitor.

„Robbie a făcut o treabă excelentă și trebuie să ne respectăm cuvântul dat și să așteptăm până la finalul sezonului să vedem ce se întâmplă. Până la finala Champions League mai avem de disputat o serie de meciuri extrem de importantă”, a declarat Ron Gourlay, directorul executiv al lui Chelsea, în încercarea de a evita răspunsul la întrebarea directă care sta pe buzele tuturor.

Fostul coechipier al lui Di Matteo, Gianfranco Zola, crede că oficialii de pe Stamford Bridge ar trebui să-i acorde mai multă încredere actualului „interimar”: „Robbie este prietenul meu, dar spun că merită o șansă deoarece ceea ce am văzut pe teren, ei bine, a fost ceva cu adevărat remarcabil”.

Ar avea aceeași soartă ca Avram Grant

Roberto Di Matteo este al doilea antrenor care o duce pe Chelsea în finala Champions League, precedenta performanță fiind reușită tot de un interimar. Avram Grant o califica pe Chelsea în finala sezonului 2007-2008, dar părăsea imediat clubul. După meciul pierdut cu United în ultimul act de la Moscova, Grant a fost demis de pe banca londonezilor. Di Matteo ar putea respecta „regula” care pare a fi instaurată pe Stamford Bridge.

Publicat: 26 04. 2012, 10:08
Actualizat: 26 04. 2012, 10:12