Cifră de afaceri și profit record pentru Dortmund în sezonul trecut

Clubul Borussia Dortmund a înregistrat o cifră de afaceri (250 de milioane de euro) și un profit record în sezonul 2012/2013, în care s-a clasat pe locul doi în campionatul Germaniei și a fost finalistă a Ligii Campionilor, informează publicația Kicker.

În anul fiscal încheiat, Borussia Dortmund a obținut 54 de milioane de euro pentru că a jucat finala Ligii Campionilor, sumă căreia i s-au adăugat 12 milioane de euro pentru cele șase meciuri de pe teren propriu, din LC.

Clubul german va da publicității raportul său financiar anual joi.

În sezonul 2011/2012, Borussia Dortmund a avut o cifră de afaceri de 215,2 milioane de euro și un profit net de 34,3 milioane de euro.

sursa: Mediafax

Publicat: 19 08. 2013, 23:34
Actualizat: 19 08. 2013, 23:35