Chinaglia rămâne după gratii

Scandalul declanșat în Italia și care s-a lăsat cu arestări efectuate în Italia și în Statele Unite continuă la Roma. Giorgio Chinaglia, fost fotbalist la Lazio în anii 70, este acuzat că a încercat să preia pachetul majoritar de acțiuni ale clubului roman cu bani proveniți de la atotputernica mafie napoletană.

Aflat la închisoare, fostul jucător a cerut să fie eliberat condiționat până la decizia finală și a încercat să se prevaleze de prezumția de nevinovăție. Deși la apel a câștigat acest lucru, Procuratura din Roma a revenit și a blocat eliberarea celui care a jucat și în State, la Cosmos New York.

De remarcat că acuzarea mai are pe rol un dosar, tot cu fostul lazial pe post de acuzat principal, justiția dorind să stabilească dacă amenințările la adresa bossului lui Lazio, Claudio Lotito, au fost sau nu reale. Oricum, trist final pentru un fotbalist de excepție, așa cum a fost Giorgio Chinaglia. Ca o culme a ironiei, omul care deține și cetățenia americană a fost ales cel mai valoros fotbalist din istoria fotbalistică a lui Lazio Roma.

Publicat: 20 12. 2008, 10:40