Ce surpriză! Un star al lui Lazio pleacă de pe Olimpico și merge să se bată la retrogradare în Premier League. Suma care intră în conturile italienilor

Felipe Anderson (25 de ani) e aproape să o părăsească pe Lazio. Presa din Italia scrie că transferul său la West Ham e ca și făcut. Mutarea este un surprinzătoare, având în vedere că fotbalistul brazilian lăsa o echipă de Europa League pentru una care s-a bătut la evitarea retrogradării în Premier League.

Site-ul football-italia.net scrie că transferul va fi complet mâine, iar suma este undeva în jurul a 30 de milioane de euro. Mai mult, Lazio și-a păstrat și un procent de 20% dintr-o viitoare mutare a lui Felipe Anderson. Sursa citată scrie că Lazio a cerut, inițial, 50 de milioane de euro, însă în cele din urmă a fost de acord să scadă din pretenții.

Directorul sportiv al lui Lazio, Igli Tare, va zbura la Londra pentru a finaliza mutarea lui Anderson în Anglia.

Felipe Anderson a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Lazio în sezonul trecut, când a jucat 32 de meciuri și a marcat opt goluri și a oferit zece pase decisive. Brazilianul a punctat și în meciul cu FCSB de pe Olimpico, câștigat de laziali cu 5-1, după ce vicecampioana României a învins cu 1-0 la București.

30 de milioane de euro este cota de piață a lui Felipe Anderson, conform Transfermarkt.
 

Publicat: 14 06. 2018, 13:24
Actualizat: 14 06. 2018, 13:48