Ce prime de performanță oferă Manchester United: informațiile au fost făcute publice!

Football Leaks, versiunea sportivă a WikiLeaks, susține că a intrat în posesia unor documente confidențiale aparținând clubului Manchester United. Documentele arată ce bonusuri primeau jucătorii lui United pentru câștigarea diferitelor trofee în sezoanele 2009/2010, respectiv 2010/2011.

Jucătorii „Diavolilor” primeau în sezonul 2009/2010, 5,25 milioane de lire sterline pentru câștigarea Champions League, 2,5 milioane de euro pentru câștigarea campionatului, 1 milion de lire pentru Cupa Angliei și 500.000 de lire sterline pentru Cupa Ligii. În acel sezon, United a câștigat Cupa Ligii, a terminat pe locul secund în Premier League și a fost eliminată în sferturile UEFA Champions League, ceea ce înseamnă că fiecare jucător a primit un total de 2,25 milioane de lire sterline din bonusuri de performanță.

DailyMail i-a contactat pe oficialii de pe OldTrafford, însă conducătorii lui Manchester United au refuzat să comenteze informațiile prezentate.

Cei de la Football Leaks susțin că documentul prezentat este contractul lui Bebe, jucător adus de Manchester United în 2010.

Publicat: 08 02. 2016, 09:51
Actualizat: 08 02. 2016, 17:20