„Ce credem noi despre Tottenham?” Cazorla explică gestul controversat făcut la adresa rivalilor din nordul Londrei

Eroul lui Arsenal din weekend-ul trecut, Santi Cazorla, a apărut alături de Robert Pires într-o fotografie prin care ataca clubul rival din nordul Londrei, Tottenham Hotspur

Cazorla a marcat ambele goluri ale „tunarilor” în victorie obținută de Arsenal pe teren propriu, 2-0 cu Fulham, în etapa 22 din Premier League. După meci, pe site-urile de socializare a circulat o fotografie în care spaniolul, alături de fosta vedetă a lui Arsenal, Robert Pires, îi atacau dur pe cei de la Tottenham.

Astăzi, Cazorla a specificat pe contul personal de Twitter că nu a citit ce scria pe bucata de hârtie pe care o ținea în mână și și-a cerut scuze față de rivalii de pe White Hart Lane.

Mesajul afișat de Cazorla și Pires după Arsenal – Fulham 2-0

Publicat: 21 01. 2014, 20:58
Actualizat: 21 01. 2014, 20:59