‘Ce, bă, te crezi Buffon?’** Un jucător îi face un portret ȘOCANT „Dictatorului” Petrescu!** Dezvăluirile omului care regretă ziua în care i-a spus DA lui SuperDan

Un fost fotbalist antrenat în trecut de Dan Petrescu rupe tăcerea în presa din Rusia și povestește coșmarul trăit sub comanda tehnicianului român.

Internaționalul moldovean Stanislav Namașco s-a despărțit de Kuban Krasnodar după doi ani în care nu a prins decât două meciuri pentru fosta echipă a lui Petrescu și susține că relația proastă cu „Bursucul” l-a făcut să piardă doi ani din carieră.

Goalkeeper-ul de 26 de ani susține că a fost „lucrat” de Petrescu, care „nu l-a plăcut din primul moment ” și ar fi făcut tot posibilul să-l îndepărteze de la echipă. Jucătorul din Moldova îi creionează românului o imagine de „dictator”,

Din cauza lui Petrescu nu am jucat… La două săptămâni după ce am semnat cu Kuban, antrenorul cu portarii Dumitru Stângaciu a venit la mine și mi-a spus că nu sunt fotbalist. A fost un șoc.

Cu tot respectul pentru el ca antrenor, Petrescu nu m-a plăcut din primul minut.

În ziua în care ne-am întâlnit prima dată, mi-a zis: „Dă-ți jos cercelul ăla! Cine te crezi, Buffon? Normal că da…”

Pentru Petrescu, astfel de ieșiri erau normale. Un alt fotbalist avea părul lung și i-a cerut să se tundă. A făcut-o. Așa că m-am supus și eu…

În același timp, când jucătorii de culoare veneau la antrenamente cu cercei și frizuri ciudate, Petrescu nu le spunea nimic!

Nu vreau să-l insult pe Petrescu. E un bun specialist, dar nu și o persoană bună.

De multe ori se comporta… ciudat, ca să nu spun mai mult. După o înfrângere a intrat în vestiar și ne-a zis: „Sunteți niște fotbaliști de c****t”. Mulți colegi s-au supărat.

Cât a fost el antrenor nici nu participam la jocurile șoală din timpul antrenamentelor. Mă antrenam singur. Am jucat doar în presezon… Nici când se executau de lovituri de la 11 m nu eram lăsat să apăr.

Mi-am dat seama că nu jucam din cauza antrenorului principal. Sângaciu a venit la mine și mi-a spus că sunt „mort ca fotbalist”, că sunt „amator” și că „nu merit banii pe care îi câștig”.

Nu am răspuns deloc. Mi-am dat seama că e o provocare și au nevoie de un motiv să mă excludă. Nici nu vorbeam, nu răspundeam atacurilor„, spune Namașco, într-un interviu pentru Sportbox.ru.

În vârstă de 26 de ani, Stanislav Namașco a apărat de 26 de ori poarta Moldovei

Publicat: 07 01. 2013, 15:35
Actualizat: 07 01. 2013, 17:22