Ce a făcut Mourinho după ce a luat titlul! „Sunt departe de Real”

Inter a învins la Siena, 1-0 în ultima etapă, iar nerazzurrii au
bifat al 18-lea titlu. Al cincilea consecutiv, al doilea cu
Mourinho, portughezul fiind unul dintre eroii lui Inter în acest
sezon, după ce a condus gruparea lui Moratti pe drumul spre event,
primul realizat de o echipă în Italia, după succesul lui Lazio, din
2000. În plus, Inter e la un pas de a bifa o triplă istorică, dacă
câștigă Liga Campionilor, în fața lui Bayern.

Toți ochii au fost pe Mourinho, la finalul disputei de la Siena,
iar comportamentul lui The Special One a fost, încă o dată, atipic.
Imediat după fluierul lui Morganti a ridicat mâinile spre cer, le-a
adresat bezele fanilor lui Inter și a plecat rapid spre vestiare.
S-a întâlnit cu Moratti, cu care s-a felicitat, apoi s-a retras
singur câteva minute, moment în care a fost văzut folosing mobilul
ca și cum ar trimite un mesaj. Ulterior a fost chemat pentru
festivitatea de premiere. Și văzut cu ochii în lacrimi.

După ce a primit medalia de campion, Mourinho a salutat arena din
Siena și s-a îndreptat spre peluza ocupată de fanii lui Inter, pe
care i-a salutat, primind la rându-i aplauze. Curios, Mourinho nu a
făcut poza de grup cu echipa, la mijlocul terenului, alături de
trofeu, dar a participat la turul de onoare al stadionului,
fluturând tricoul cu numărul 18, numărul titlurilor câștigate de
Inter, tricouri purtate de jucătorii săi.

Deși a fost în silenzio în ultima lună, Mourinho a făcut câteva
declarații interesante. A recunoscut că acesta a fost cel mai greu
titlu pe care l-a câștigat în cariera sa, însă a infirmat că ar fi
foarte aproape de un contract cu Realul. Dar a reamintit (pentru a
câta oară?) că Italia nu e țara sa preferată. Și nici Serie A
campionatul favorit.

„A fost cel mai greu titlu pe care l-am câștigat. E pentru
prima dată când a trebuit să lupt pentru un titlu până în ultima
etapă, până în ultimul minut, pentru că dacă Siena ar fi marcat în
ultimul minut totul era pierdut. Am avut campionatul în mână, apoi
totul s-a schimbat. Italia nu e casa mea, nu e țara în care să pot
lucra bine. Ne așteaptă o săptămână istorică, în care vreau ca toți
jucătorii mei să dea totul, și eu să pregătesc echipa în cel mai
bun mod posibil. Apoi o să mă gândesc și la mine puțin, la ce mă
face fericit, o să-mi iau și o mică vacanță. Pot să vă spun însă
100 la sută că nu e adevărat că sunt cu un picior și jumătate la
Real, sunt departe de a fi antrenorul Realului
„, a spus
Mourinho, la finalul partidei de la Siena.

Publicat: 16 05. 2010, 20:35
Actualizat: 16 05. 2010, 21:10