Caz incredibil în Franța!** Liga de fotbal nu a crezut că niște amatori pot ajunge în finala Cupei și le interzice să joace în Supercupă

US Quevilly, echipă din liga a III-a calificată în finala Cupei Franței, nu va putea transforma un eventual triumf în această competiție într-o participare la Trofeul Campionilor (Supercupa Franței), care se va disputa pentru prima dată în istorie la New York, din cauza unui articol din regulament.

Trofeul Campionilor este echivalentul francez al Supercupei și opune într-un meci campioana Franței și câștigătoarei Cupei. Liga Profesionistă Franceză (LFP) a stabilt ca în acest an partida contând pentru Trofeul Campionilor să se desfășoare la New York, la 28 iulie, pe Red Bull Arena, stadion pe care evoluează echipa lui Thierry Henry, New York Red Bulls.

Sătămâna trecută, Quevilly, din liga a treia, s-a calificat surprinzător în finala Cupei Franței, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formația Rennes. În finala din 28 aprilie, care va avea loc pe Stade de France, Quevilly va întâlni pe Olympique Lyon.

Potrivit Eurosport, un eventual succes în finala Cupei nu îi va face pe jucătorii formației din nordul Franței să traverseze Atlanticul, din cauza unei prevederi din regulamentul Trofeului Campionilor, care spune că meciul din Supercupă poate fi disputat de două echipe profesioniste. Iar clubul Quevilly are statut de amator, astfel că nu ar avea șanse să joace la New York cu Montpellier sau PSG, echipele cel mai bine poziționate în lupta pentru titlu.

Însă un alt articol din regulament menționează că situațiile excepționale vor fi soluționate de Comisia de Competiții a LFP, ceea ce înseamnă că acest for ar putea stabili o altă echipă participantă la Trofeul Campionilor sau ar putea oferi o derogare formației de pe locul 14 din liga a III-a.

Întrebat, vineri, ce interes ar putea suscita o posibilă partidă Montpellier – Quevilly la New York, președintele LFP, Frederic Thiriez, a răspuns: „Să se joace finala Cupei Franței și apoi vorbim”.

Mediafax

Publicat: 19 04. 2012, 19:23
Actualizat: 19 04. 2012, 19:59