Carlo Ancelotti a trecut repede peste umilința suferită de Real Madrid cu Barcelona: „Ne-au rănit, dar nu ne vom scufunda!”

Real Madrid's Italian coach Carlo Ancelotti gestures during the Spanish League football match between Real Madrid CF and FC Barcelona at the Santiago Bernabeu stadium in Madrid on March 20, 2022.,Image: 672026072, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Real Madrid a fost umilită de Barcelona, scor 0-4, dar Carlo Ancelotti n-a făcut o dramă din eșecul dur suferit de echipa sa.

Italianul a subliniat că formația sa „s-a prăbușit” după golul al doilea reușit de catalani, însă promite că Real „nu se va scufunda”.

Într-o formă excelentă în acest an, Barcelona este depășită doar de Liverpool în privința punctelor acumulate în 2022.

Carlo Ancelotti, după Real Madrid – Barcelona 0-4: „Să nu facem o dramă!”

Carlo Ancelotti cere echilibru din partea jucătorilor și nu concepe un dezastru pe finalul sezonului, în condițiile în care Real Madrid are nouă puncte peste locul 2 în La Liga.

Real Madrid trebuie să-și revină repede după dezastrul din „El Clasico”, mai ales că echipa lui Ancelotti se pregătește și de dubla cu Chelsea.

„Au jucat mai bine decât noi, iar după ce au marcat două goluri a fost aproape imposibil să mai revenim. Când au avansat, ne-au rănit. Nu a fost o seară bună, ne pare rău pentru fani, dar avem un avantaj în clasament. Am pierdut doar o bătălie, nu trebuie să facem o dramă. Trebuie să ne odihinim și să ne revenim.

Este greu, pentru că vorbim de El Clasico, dar nu ne vom scufunda. Trebuie să fim calmi, echilibrați. Avem nouă puncte peste locul 2. Dacă trebuie să facem un bilanț, am fi semnat cu toții să avem un astfel de avantaj în campionat în martie și în sferturile Ligii Campionilor”, a spus Carlo Ancelotti.

  • 5 trofee a câștigat Carlo Ancelotti cu Real Madrid: Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor
Publicat: 21 03. 2022, 01:59