Când imposibilul devine posibil. Un fan a cerut clubului un transfer și s-a angajat să spele aproape 4.000 de scaune ale stadionului

Un fan al lui Leyton Orient, liderul League One, a treia divizie din Anglia a făcut o promisiune inedită, pe care o va îndeplini dacă i se va îndeplini o anumită dorință

Craig Delew (19 ani) a trimis un mesaj conducerii lui Leyton Orient, pe Twitter, prin care se angajează să șteargă toate scaunele din Peluza Est a Matchroom Stadium și a pus o singură condiție: dorește ca portarul bosniac Eldin Jakupovic, rechemat de Hull City, de unde fusese împrumutat, să se întoarcă la liderul din League One. În cazul în care acest lucru s-ar fi întâmplat, Craig ar fi aveut de curățat toate cele 3.636 de scaune din Peluza Est.

Directorul executiv al lui Leyton Orient, Matt Porter, s-a amuzat serios pe seama tweet-ului lui Craig Delew și a reacționat ca atare: „Ca orice club are se respectă, ținem cont de transferurile cerute de fani”. Totuși, imposibilul s-a realizat la numai două zile de la reacția oficialului, iar Jakupovic a revenit la Leyton, sub formă de împrumut până la finalul sezonului. Porter l-a sunat atunci pe înfocatul suporter și l-a informat că dorința i-a fost îndeplinită. Astfel, tânărul fan s-a prezentat la stadion și s-a ținut de cuvânt: a curățat toate cele 3.636 de scaune. Efortul i-a fost răsplătit de club, care l-a invitat să ia parte la următorul meci. Jakupovic nu a rămas nici el impasibil la pățania fanului și i-a oferit lui Craig o pereche de mânuși personalizate.

9.271 este capacitatea totală a stadionului Brisbane Road (Matchroom Stadium)

Publicat: 24 02. 2014, 22:12
Actualizat: 24 02. 2014, 22:13