Campionatul din Emirate, amânat din cauza ploilor violente. Echipa lui Cosmin Olăroiu n-a putut ajunge la Abu Dhabi

Dubai, cea mai mare metropolă a Emiratelor Arabe Unite, este sub asediul apelor. A plouat violent în ultimele 24 de ore, mai mult decât în ultimii doi ani, și din acest motiv orașul a fost inundat.

Afectat este și fotbalul, etapa din campionat care trebuia să înceapă azi fiind amânată. Sharjah, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, nu a putut ajunge la Abu Dhabi din cauza drumurilor blocate și a fost nevoită să se întoarcă acasă. Sharjah avea meci azi cu Bani Yas.

Campionatul din Emirate, amânat din cauza ploilor violente. Echipa lui Cosmin Olăroiu n-a putut ajunge la Abu Dhabi

Scenele sunt apocaliptice într-un oraș în care plouă foarte rar, apele ajungând la peste un metru pe străzi, drept pentru care sistemul de canalizare nu a putut face față șuvoaielor.

În Dubai au fost cele mai abundente precipitații din ultimii 75 de ani. Ploile abundente au inundat străzi și case, iar aeroportul a fost închis după ce pista s-a transformat într-un lac.

Vreme rea este în tot Golful, nu doar în Emirate, ci și în Arabia Saudită, Oman și Kuweit. Inundațiile au provocat pagube mari, iar în Oman au murit 18 oameni, dintre care zece copii și-au pierdut viața într-un autocar care a fost luat de ape.

Sharjah a ratat tot sezonul acesta

Sharjah, echipa la care antrenează Cosmin Olăroiu, are un sezon nefast, după ce anul trecut a câștigat trei din patru trofee posibile. Anul acesta a pierdut două finale, a ratat calificarea în Liga Campionilor Asiei și este pe locul cinci în campionat.

„Am făcut multe greşeli şi am primit uşor goluri. Din nefericire, acesta este nivelul actual. Am 6 jucători străini, iar mulţi dintre ei au probleme care nu le permit să revină la nivelul lor obişnuit. Sincer, m-am săturat să vorbesc despre aceste subiecte. Ar fi multe de vorbit, dar e suficient pentru acum. Există multe probleme, inclusiv referitoare la accidentări sau suspendări. Trebuie să facem o analiză pentru a vedea şi cine poate să rămână, şi cine nu. Ambiţiile sunt mari aici, dar posibilităţile noastre nu sunt pe măsura ambiţiilor”, a declarat Cosmin Olăroiu, conform Al-Bayan, despre parcursul echipei sale în acest sezon.

Publicat: 17 04. 2024, 14:13