Bomba anului în fotbal! Așa redevine Liverpool o forță la nivel mondial. Numele URIAȘ pe care șefii vor să-l aducă

Surpriză de proporții anunțată astăzi de presa din Anglia, în ceea ce privește viitorul antrenor al lui Liverpool.

Șefii de pe Anfield par să nu mai aibă răbdare cu Brendan Rodgers și îi caută un înlocuitor nord-irlandezului, după un nou început de sezon în care cormoranii și-au dezamăgit fanii, în ciuda unei campanii spectaculoase de transferuri.

Conform Daily Mail, oficialii lui Liverpool l-au contactat pe deja legendarul Carlo Ancelotti, pe care vor să-l convingă să preia echipa cel mai târziu în această iarnă.

Fostul tehnician al lui Real Madrid sau AC Milan e liber de contract după despărțirea de formația „galactică” și e un antrenor care a avut în trecut rezultate și în Premier League, în perioada în care a antrenat-o pe Chelsea, cu care a cucerit un titlu și o Cupă a Angliei.

La nivel declarativ Rodgers se bucură încă de susținerea patronatului, dar postul său se clatină serios, iar în acest moment doar rezultatele pozitive îl mai pot salva, în condițiile în care nici fanii nu mai par dispuși să-l tolereze.

Pe lista lui Liverpool se află și germanul Jurgen Klopp, de asemenea liber de contract după despărțirea de Borussia Dortmund.
 

Publicat: 23 09. 2015, 17:43
Actualizat: 23 09. 2015, 17:44