Boloni, la debut pe banca tehnică a campioanei Belgiei

Sâmbătă, de la ora 21:30, Laszlo Boloni o va conduce pe Standard Liege în primul său meci oficial de când a devenit antrenorul campioanei din Jupiler League, Supercupa Belgiei cu Anderlecht.
Respect Supercupa, dar nu știu dacă o să pot alinia cea mai bună formație”, a spus tehnicianul, gândindu-se și la meciul tur cu FC Liverpool din preliminariile Ligii Campionilor, de săptămâna viitoare. Boloni nu va putea conta sâmbătă seara, din diverse motive, pe Mbokani (cu probleme de familie), Dufer (accidentat), Mulemo și Fellaini (prezenți la Jocurile Olimpice), iar Milan Jovanovic, vedeta din atacul lui Standard, nu este complet refăcut după o accidentare.

Sistemul 4-3-3 este unul echilibrat, dar îmi place să folosesc și 4-4-2, am deja în minte șapte sau opt titulari. Obiectivele mele la Standard sunt grupele Ligii Campionilor, titlul și cupa Belgiei”, și-a explicat opțiunile tactice și planurile Boloni, cel care a insistat la clubul belgian să i se pună la dispoziție, la prima echipă, mai mulți jucători de la tineret. Interesant este că zilele trecute antrenorul lui Standard a urmărit la lucru chiar o echipă under12 a grupării, Boloni fiind recunoscut pentru „promovările” inspirate de juniori la formațiile unde a antrenat de-a lungul carierei.

Publicat: 08 08. 2008, 18:19
Actualizat: 08 08. 2008, 18:20