Boloni,** forțat să plece!

Laszlo Bölöni a fost forțat ieri să-și dea demisia din funcția
de antrenor al lui Standard, în urma unei ședințe-fulger
desfășurate la clubul belgian.

Ceea ce părea a fi doar o furtună într-un pahar cu apă,
respectiv acuzațiile aduse de francezul Olivier Dacourt lui Laszlo
Bölöni, care a spus că românul „a fost cel mai neînsemnat antrenor
pe care l-a avut”, s-a dovedit până la urmă un uragan în toată
regula. Ieri după-amiază, Bölöni și-a prezentat demisia, după o
ședință la care au participat oficialii campioanei Belgiei. De
fapt, toate informațiile duc către o presiune pusă pe umerii
tehnicianului român, care nu a avut altă variantă decât să renunțe
la banca tehnică. Oricum, surpriza nu este prea mare, pentru că
rezultatele negative și conflictele din vestiar anunțau acest
deznodământ.

A avut
conflicte cu mai mulți jucători

Bölöni a fost înlocuit cu Dominique D’Onofrio, fratele celui
care taie și spânzură la club, deși este doar vicepreședinte,
Lucian D’Onofrio. Acesta din urmă, fost agent al unor mari
jucători, inclusiv al lui Zinedine Zidane, a fost condamnat în mai
multe dosare de fraude în transferuri de jucători de justiția
franceză.

Nimeni nu spune că Bölöni nu are partea sa de vină, el dând
deseori impresia a unui om care privește de sus pe toată lumea și
fiind în conflict, în mai multe rânduri, cu mass-media belgiană,
dar și cu jucători din cadrul lotului. Pe rând, nemulțumiți de
antrenor au fost Sarr, Mikulic, Mulemo, Nicaise, Jovanovic și
Dacourt. Bölöni era antrenorul lui Standard din vara lui 2008, el
obținând titlul de campion sezonul trecut, după o dublă manșă de
baraj cu Anderlecht.

Cotidianul belgian La
Meuse i-a făcut ieri o scurtă caracterizare lui
Boloni

Plusuri:

• Antrenamente la un nivel nemaivăzut în Belgia
• Ritmul de joc a fost superior tuturor echipelor în sezonul
precedent
• A lansat o mulțime de jucători tineri
• Se vede că are școala de antrenor absolvită la un nivel înalt, în
Franța
• Mereu nemulțumit, cere de la meci la meci tot mai mult de la
echipă, punând o presiune pozitivă asupra jucătorilor

Minusuri:

• Are tendința de a-i trata pe toți de sus, mai ales pe
jucătorii care nu prea intră în vederile sale
• Antrenamentele și întâlnirile cu presa s-au desfășurat în funcție
de dispoziția lui, ceea ce a produs deseori multe
neînțelegeri
• Nu este obiectiv în raport cu cei din jur. Celor care sunt în
grațiile sale li se trece cu vederea orice, alții sunt
criticați
• A schimbat de prea multe ori formula de start, echipa nemaiavând
un „11” stabil, ca în sezonul precedent.

„Am câștigat titlul având mai puțin de jumătate de
vestiar de partea mea”
, Laszlo Boloni, fost antrenor
Standard

Probleme peste
tot

Bölöni a înfruntat probleme serioase în relația sa cu jucătorii
peste tot pe unde a mai activat înainte de a veni la Liege.

Așa s-au petrecut lucrurile în Portugalia, la Lisabona, după ce
a izbutit cea mai mare performanță internă din istoria „leilor” de
la Sporting, tripla campionat-Cupă-supercupă. Cartea pe care a
lansat-o în vara ce a urmat a dezvăluit întâmplări din interiorul
vestiarului, iar anumiți jucători, care și așa strânseseră din
dinți și nu spuseseră nimic până atunci, au explodat, doi dintre ei
fiind oameni fundamentali în primul unsprezece, brazilienii Andre
Cruz și Jardel. Plecat la Rennes, a construit cu migală o echipă ce
a ratat pentru un singur meci o calificare istorică în al treilea
tur preliminar al Ligii Campionilor, a scos la rampă câțiva tineri
talentați, dar, după plecarea sa, Yoann Gourcuff l-a criticat pe
„dictatorul Bölöni”, declarând că e fericit că a scăpat de el.

La AS Monaco, unde nu a reușit și pentru că transferurile au
fost făcute de șefii clubului, criticul s-a numit Yaya Toure,
ivorianul din lotul Barcelonei de astăzi.


Dacourt: Boloni distruge
totul!

Publicat: 11 02. 2010, 10:00
Actualizat: 11 02. 2010, 10:03