Boloni are bagheta magică! Antwerp a „distrus-o” pe Waregem și e pe podium în Belgia

Antwerp, echipă antrenată de Ladislau Boloni, a câștigat la scor partida din etapa a 7-a a campionatului Belgiei, 5-1 cu Zulte-Waregem.

Ladislau Boloni continuă parcursul bun din Belgia. Echipa sa este una dintre formațiile care nu au cunoscut gustul înfrângerii în acest sezon. Românul a reușit să creeze o apărare redutabilă, Antwerp fiind echipa cu cea mai bună apărare, cu 3 goluri încasate până acum.

În ultima etapă, disputată pe teren propriu, formația românului și-a păstrat statul de favorită și a trecut de o manieră clară de  Waregem. Jucătorii lui Boloni au rezolvat meciul încă din prima jumătate de oră, când au punctat de 3 ori. Rafaelov (min. 7), Arslanagic (min. 10) și Owusu (min. 27) au fost marcatorii. Repriza secundă a continuat la fel, iar Antwerp și-a mai creat alte 8 ocazii de gol, din care a concretizat două, prin Owusu (min.62) și Haroun (90+1). Golul de onoare al lui Waregem a fost reușit în min. 53, de Fauh.

Cu 4 victorii și 3 egaluri, 15 goluri marcate și 3 primite, Antwerp e marea surpriză a sezonului în Belgia, ocupând locul 3, cu 15 puncte.

În următoarea etapă, Boloni are o deplasare dificilă la St. Truiden, împotriva căreia a pierdut ultimele două partide. 

Publicat: 17 09. 2018, 07:54
Actualizat: 17 09. 2018, 07:55