Blat cât casa în Bulgaria, într-un derby! Casele de pariuri au reacționat! Cum s-a terminat totul

Ultima etapă din campionatul Bulgariei a adus și un meci dubios. Lokomotiv Sofia s-a impus în fața lui ȚSKA Sofia, deși diferența între cele două echipe era 32 de puncte în favoarea fostei echipei a Armatei.

ȚSKA ocupa locul 3 înainte de acest meci, fără vrea șansă să urce sau coboare. În schimb, Lokomotiv avea nevoie disperată de victorie. Fosta echipă a Ministerului Transporturilor era prima sub linia retrogradării, la două puncte în spatele celor de la Botev Vratsa.

Casele de pariuri au reacționat imediat, iar Lokomotiv Sofia n-a primit mai mult de 1.40 cotă, în vreme ce pentru o victorie a ȚSKA-ului au dat între 4.50 și 6.50. Rezultatul a fost cel așteptat de toată lumea. Lokomotiv s-a impus cu 2-1, după ce a condus cu 2-0.

De altfel, deschiderea scorului s-a produs în urma unei faze ciudate, după o gafă a portarului Stoychev, în minutul 7, de care a profitat Pisarov. Iliev a făcut 2-0 în minutul 29, în vreme ce pentru ȚSKA a redus din diferență Dolapchiev, în minutul 73. Antrenorul lui ȚSKA Sofia a trimis pe teren și doi juniori, dar s-a folosit și de vedetel Michel Platini, Delev și Varela.

Scopul a fost atins. Lokomotiv Sofia s-a salvat de la retrogradare, cu 31 de puncte, la fel ca Botev Vratsa, care a picat însă sub linie cu un golaveraj inferior. Cei de la Vratsa au făcut doar 1-1 cu Cherno More.

Suporterii s-au arătat dezgustați însă de aceste jocuri de culise, iar forumurile din Bulgaria au fost invadate de mesaje care condamnă astfel de practici.

Publicat: 25 05. 2013, 20:53
Actualizat: 25 05. 2013, 20:54