Berlusconi a avut nevoie de mai puțin de o lună pentru a declanșa „revoluția” la noul club! Pe cine a pus antrenor

Silvio Berlusconi (82 de ani) a avut nevoie de mai puțin de o lună pentru a lua prima mare decizie la SS Monza 1912. I-a făcut bagajele antrenorului pe care l-a găsit la echipă, Marco Zaffaroni, și l-a adus în loc pe Cristian Brocchi (42 de ani), fost jucător și antrenor la AC Milan.

Zaffaroni se afla pe banca tehnică a echipei din Serie C încă din 2016, dar a obținut un singur punct în ultimele trei meciuri și rezultatele slabe i-au fost fatale. Berlusconi nu a mai așteptat și, imediat, l-a numit în funcție pe Cristian Brocchi, fost jucător italian care a trecut pe la AC Milan, Inter și Lazio și care, în 2016, a asigurat, interimatul pe banca rossonerilor după plecarea lui Sinisa Mihaijlovic. Ca antrenor cu acte în regulă, Brocchi a strâns opt luni de experiență pe banca celor de la Brescia.

La un an și jumătate de la momentul în care a trimis-o pe AC Milan în mâinile unor investitori chinezi, Silvio Berlusconi a plătit aproximativ trei milioane de euro pentru a achiziționa clubul Monza, aflat în al treilea eșalon al fotbalului italian. În plus, s-a asigurat că echipa va fi condusă de o mână forte, iar președinte l-a numit pe Adriano Galliani, omul său de încredere în perioada petrecută împreună pe San Siro.

 

Publicat: 23 10. 2018, 17:59
Actualizat: 23 10. 2018, 21:03