Becali caută atacant, un fost vârf din Ghencea face SHOW în America de Sud!** VIDEO „Dublă” pentru omul ajuns la Steaua prea devreme în carieră

Dayro Moreno a fost din nou omul meciului pentru echipa sa, în victoria obținută de Club Deportivo Junior pe terenul celor de la Cucuta, scor 2-1.

Columbianul care în 2008 ajungea la Steaua în schimbul sumei de 2 milioane de dolari, dar care nu a reușit să se impună în România, a marcat ambele goluri ale formației sale, în minutele 50 și 71 și a adus a doua victorie în acest sezon. (VEZI REUȘITELE MAI JOS)

În urmă cu câteva luni, Dayro recunoștea că a făcut pasul spre fotbalul din Europa prea devreme în carieră și că abia acum se simte suficient de responsabil pentru o asemenea experiență.

„Afacerea” Dayro Moreno l-a costat pe Gigi Becali aproximativ 1.5 milioane de dolari, patronul Stelei reușind să recupereze doar 500.000 de dolari din suma plătită inițial pentru transfer.

„Mă simt extraordinar acum. Fizic și psihic. Sunt foarte fericit și relaxat.

Zilele în care îmi făceam de cap au trecut. Sunt momente și momente în viță. Am fost imatur, dar acum am depășit acea perioadă. Sunt mult mai concentrat la fotbal. Acum, când mă antrenez sunt acolo, în centrul evenimentelor. Sunt foarte determinat la antrenamente și în timpul meciurilor”, declara Dayro Moreno.

VIDEO REZUMAT Cucuta – Junior 1-2

Publicat: 08 04. 2013, 19:39
Actualizat: 08 04. 2013, 19:41