Barcelona va avea suporteri de lux la El Clasico! Lewis Hamilton s-a îmbrăcat cu tricoul blaugrana! Pronosticul pilotului și cum au reacționat fanii | VIDEO

Meciul dintre Real Madrid și Barcelona se joacă duminică, pe „Santiago Bernabeu”, iar catalanii au atras suporteri importanți din lumea sportului. Pilotul de Formula 1, Lewis Hamilton (35 de ani), este unul dintre ei.

  • Real Marid – FC Barcelona va fi transmis în format LIVE BLOG pe ProSport.ro, duminică, 1 martie, de la ora 22:00. Partida se joacă în cadrul etapei cu numărul 26 din La Liga.

„Fan mare pentru un meci mare. Pregătiți pentru El Clasico! Mulțumim pentru susținere, Lewis Hamilton!”, au scris și reprezentanții Barcelonei, pe contul de Instagram al clubului, alături de un videoclip cu mesajul de susținere al pilotului.

„Vreau doar să le transmit mii de mulțumiri celor de la FC Barcelona pentru că mi-au trimis tricoul acesta. Sunt atât de recunoscător! Sunt un mare fan și sunt foarte mândru de voi, băieți!

O să vă urmăresc în weekend, vă urez succes în El Clasico! Știu că puteți să faceți o figură frumoasă. Sunteți o mare inspirație și vreau să vă trimit multă energie pozitivă. Visca El Barca! Pronosticul meu este 3-1 pentru Barcelona, a spus Lewis Hamilton, în clipul video.


„Mulțumiri pentru cei de la FC Barcelona pentru că mi-au trimis tricoul echipei. Sunt un mare fan și o să vă susțin mâine în El Clasico. Visca El Barca!”, a adăugat Hamilton pe contul său de Instagram, alături de o poză cu el, în tricoul catalanilor.

Acesta i-a bucurat pe fanii Barcelonei, dar și-a atras și antipatii pe rețelele sociale. „Nu o să te mai suțin”, i-a scris cineva pe Instagram, în timp ce alții au scris mesaje pentru Real: „Hala Madrid!”.

Publicat: 29 02. 2020, 17:55