Barcelona se protejează de o eventuală recidivă a lui Suarez. Clauză anti-mușcătură pentru uruguayan

Transferul lui Luis Suarez la Barcelona a fost anunțat oficial, iar suma mutării atacantului este estimată la 88 de milioane de euro, iar jucătorul urmează să îmbrace tricoul blaugrana în următoarele cinci sezoane. Pentru a se proteja în cazul în care uruguayanul se va simți tentat să muște și din alți adversari, așa cum s-a întâmplat în cazurile lui Ivanovic și, recent, la Cupa Mondială, cu Chiellini, oficialii catalanilor au stipulat o clauză în contract care să protejeze clubul, anunță cei de la Mundo Deportivo.

Conducătorilor de pe Camp Nou nu le surâde deloc ideea că atacantul ar putea recidiva, mai ales că au mai avut parte de un caz asemănător în 1990, atunci când Hristo Stoichkov l-a călcat intenționat pe picior pe arbitrul Urizar și a fost suspendat exemplar.

Recent, FIFA a anunțat că recursul fotbalistului a fost respins. Uruguayanul a contestat pedeapsa inițială, prin care a fost suspendat patru luni din fotbal, pe lângă alte nouă meciuri internaționale în care nu va avea voie să joace. Însă oficialii catalanilor au ales să atace decizia forului internațional la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și speră ca pedeapsa să fie redusă.

„Îmi e foarte greu din punct de vedere sentimental să părăsesc Liverpool. Am ales o nouă provocare în Spania, timpul e perfect”
Luis Suarez, atacant FC Barcelona

Publicat: 15 07. 2014, 08:26
Actualizat: 15 07. 2014, 08:27