Barcelona, prima reacție după șocul cu Valencia! Quique Setien cere un atacant: înlocuitor de 80 de milioane de euro pentru Luis Suarez!

Barcelona a pierdut fără drept de apel în deplasarea de la Valencia, 0-2. Messi și compania pot pierde și fotoliul de lider în fața marii rivale de la Real Madrid. Quique Setien a cerut urgent un atacant.

Barcelona nu s-a putut folosi la Valencia de absentul Luis Suarez. Uruguayanul va lipsi câteva săptămâni în urma unei accidentari mai grave, iar angrenajul Barcei începe să scârție.

Quique Setien reacționează și cere întăriri urgente. Potrivit celor de la le10sport, catalanii îl vor pe atacantul lui Monaco, Wissam Ben Yedder. Se pare că spaniolii au și declanșat atacul asupra jucătorului.

80 de milioane pentru înlocuitorul lui Luis Suarez!

Sursa citată notează că Eric Abidal a fost trimis de șefii Barcei să ia contact cu monegascii, dar și cu agentul jucătorului. Abidal chiar a făcut o prima ofertă, de 80 de milioane de euro! FootMercato subliniază că francezii nu ar vrea să se despartă de jucător, dar că insistențele Barcelonei i-ar putea convinge.

Ben Yedder are 14 goluri în 18 meciuri pentru Monaco, unde joacă din 2019. Atacantul francez are și 3 sezoane petrecute la Sevilla, unde a fost chiar adversarul lui Quique Setien, care a antrenat timp de două sezoane la rivala Betis.

40 de milioane de euro este cota de piață a lui Wissam Ben Yedder
29 de ani are atacantul lui AS Monaco

Publicat: 25 01. 2020, 20:40
Actualizat: 25 01. 2020, 20:43