Barcelona pregătește o mutare neașteptată: vrea un jucător de la Real! **Mourinho, dispus să accepte oferta

Barcelona testează posibilitatea de a-l transfera pe fundașul lui Real Madrid, Raul Albiol. Forțați sezonul trecut să apeleze la soluția Mascherano (și, uneori Busquets – ambii descurcându-se de altfel, admirabil), catalanii vor să se acopere, mai ales că Puyol a ajuns la 34 de ani.

Rivalii de pe Bernabeu nu ar refuza o ofertă tentantă pentru fundașul la care Mourinho a apelat destul de rar sezonul trecut, preferând un cuplu de fundași centrali format din Pepe și Sergio Ramos, anunță cotidianul portughez Record.

Și fundașul albilor ar fi interesat de o mutare pe Camp Nou, unde va avea oportunitatea să joace mai des. Realul este gata să se despartă de apărătorul de 26 de ani contra unei sume de aproximativ 15 milioane de euro.

Dacă transferul se va realiza, Albiol se va înscrie pe o listă selectă de fotbaliști mari, care au evoluat pentru ambele formații: Bernhart Schuster, Samuel Eto’o, Luis Enrique, Robert Prosinecki, Gheorghe Hagi, Julen Lopetegui, Lucien Muller, Lucien Muller sau Luciano Lizarraga, Saviola, Figo, Ronaldo sau Michael Laudrup.

2
ani mai are contract Albiol cu Realul

9
milioane de euro este cota de piață a lui Raul Albiol, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

Publicat: 04 07. 2012, 15:13
Actualizat: 04 07. 2012, 15:19