Barcelona, fără pic de vlagă!** Fabregas: „Suntem la limita puterilor”

*Messi, printre cei care au jucat mai puțin în acest sezon

Jucătorii Barcelonei încă nu și-au revenit din șocul înfrângerii cu AC Milan din turul optimilor Ligii Campionilor (0-2) și caută explicații pentru jocul slab de pe „San Siro”. Primul care a găsit un motiv a fost Fabregas (foto, în dreapta): „Fizic, nu stăm foarte bine. Sunt jucători la limita puterilor”. Și dacă facem o comparație între minutele jucate de titularii de pe „San Siro” în acest sezon și în același moment al sezonului trecut, vorbele lui Cesc par să aibă acoperire. Fotbaliști ca Pique, Alba, Busquets, Fabregas sau Xavi au petrecut mai mult timp pe teren în această stagiune, cei care au jucat acum mai puțin fiind Valdes, Alves, Puyol și Messi.

Până la returul de pe 12 martie, Barcelona mai are de disputat patru meciuri, două fiind cu rivala Real Madrid (în Cupa Spaniei, pe 26 februarie, și în campionat, pe 2 martie). Din acest punct de vedere, Milan stă mai bine „diavolii” având programate doar trei jocuri. Cel mai greu este cel de mâine, cu Inter Milano, în deplasare, meci în care ar putea juca și Cristi Chivu, doar rezervă cu CFR Cluj, în Europa League.

Publicat: 23 02. 2013, 11:07
Actualizat: 23 02. 2013, 11:08