Barcelona e numai una! Catalanii nu pot să își înregistreze brandul Barcelona în Ecuador. Motivul este halucinant

Clubul din Ecuador a fost înființat în 1925 de un imigrant spaniol din Barcelona

Dacă europenii vor avea câștig de cauză, clubul ecuadorian va fi obligat să-și schimbe numele și stema

În urmă cu 88 de ani, Eutimio Perez, un spaniol născut la Barcelona care a emigrat în Ecuador, înființa clubul Barcelona Guayaquil. Cu o stemă asemănătoare cu a „tizei” din Catalunya și culori identice, echipa ecuadoriană a devenit simbolul fotbalului din țara sud-americană, reușind să câștige 14 titluri pe plan intern și să ajungă de două ori în finala Copei Libertadores (1990 și 1998).

Însă după 88 de ani de existență, clubul din Guayaquil ar putea fi obligat să își schimbe numele, stema și culorile. Motivul? Clubul „original” a depus o adresă la Institutul Ecuadorian de Proprietate Intelectuală (IEPI), prin care a încercat să devină proprietarul exclusiv al brandului și al numelui Barcelona în Ecuador.

„Ne apărăm istoria”
Respectiva adresă a fost depusă în urmă cu trei luni, lucru confirmat într-un comunicat de presă de clubul catalan. Însă formația ecuadoriană a fost atenționată doar în urmă cu o lună! Dar și-a pregătit cu atenție apărarea, angajând avocați specializați pe proprietate intelectuală, care i-au asigurat pe șefii clubului din Guayaquil că nu vor fi obligați să schimbe nimic la actuala identitate a formației înființate în 1925.

În plus, președintele Antonio Noboa a replicat dur: „Ne vom apăra istoria. Noi suntem Barcelona Ecuadorului și a Americii de Sud, ei sunt Barcelona Spaniei și a Europei”. Totuși, pe site-ul oficial al Barcelonei din Ecuador a fost publicat un comunicat de presă prin care atitudinea clubului a fost „îndulcită”, ecuadorienii spunând că negociază cu clubul catalan pentru a ajunge la un consens.

Liverpool și Everton, „dublate” în America de Sud
Barcelona Guayaquil nu este un caz izolat de „dublare” al unor nume celebre ale fotbalului european în America de Sud. În prima ligă uruguayană există o „copie” a lui Liverpool, înființată de studenții unui colegiu teologic din Montevideo. Totuși, formația sud-americană are culori principale albastrul și negrul, doar echipamentul de deplasare fiind roșu. Și a doua echipă din Liverpool, Everton, are o copie în Chile, înființată în 1909 în orașul Vina del Mar. Și numele Arsenal este des întâlnit în fotbalul mondial, în cazul formațiilor din Sarandi (Argentina) sau Kiev (Ucraina).

În istorie, cele două cluburi au jucat trei meciuri amicale, în 1962 (1-1), în 1982 (1-0 pentru catalani) și în 1988 (2-1 pentru ecuadorieni).
 

Publicat: 13 09. 2013, 03:00
Actualizat: 13 09. 2013, 03:00