Barcelona a fost învinsă de o nou-promovată

„Extratereștrii” de la FC Barcelona s-au împiedicat de Numancia, nou-promovată în Primera Divison, pierzând cu 0-1, iar antrenorul Guardiola aruncă întreaga vină asupra jucătorilor.Transferuri masive, de zeci de milioane de euro și un nou antrenor, Josep Guar­diola, anunțau o nouă echipă a Barcelonei, una care, conform oficialilor catalani, urma să defileze în noul sezon. Problemele au apărut însă încă din debut, iar tehnicianul Guardiola se scuză, acuzând că fotbaliștii nu l-au înțeles: „Jucătorii mei sunt responsabili pentru înfrângere.

Nu au făcut un joc bun, nu s-au achitat de sarcinile trasate de mine și rezultatul a fost cel pe care îl vedeți”. Nici suporterii nu au trecut cu vederea înfrângerea echipei de milioane a catalanilor (Alves, Hleb și Keita au costat-o pe Barça 61 de milioane de euro), aceștia scriind pe forumuri că sunt nemulțumiți de noii veniți.

La Coru̱a РReal Madrid 2-1
Real Madrid a pierdut și ea la debut, 1-2 cu Deportivo la Coruña, ocupanta locului nouă în ediția precedentă din Spania. „Încă este OK. Nu e decât prima partidă. Avem timp să remediem problemele”, a declarat Robben. Și fundașul Heinze a fost de aceeași părere cu olandezul, spunând că „echipa a făcut două greșeli colective de nepermis, din care toți au de învățat pentru a nu se repeta”.

„Jucătorii mei sunt de vină pentru înfrângere. Nu au respectat sarcinile trasate de mine” – Josep Guardiolaa, antrenor FC Barcelona

90
de milioane de euro a cheltuit FC Barcelona pentru transferuri în această vară

Publicat: 01 09. 2008, 19:17
Actualizat: 02 09. 2008, 00:47