Bölöni, **spre baraj

Cu trei etape rămase de disputat până la finalul campionatului din Belgia, Anderlecht și Standard Liege, echipa pregătită de Laszlo Bölöni, sunt departajate doar de golaveraj.

În caz de egalitate de puncte la final, criteriul luat în considerare e numărul de victorii din întregul sezon. Și, cum după etapa a 31-a, în care Standard a învins-o cu 4-1 pe Mechelen, iar Anderlecht cu 4-0 pe Dender, ambele echipe au câte 22 de meciuri câștigate, ultimele trei runde devin din ce în ce mai interesante. Ambele echipe urmează să mai joace două partide în deplasare și una pe teren propriu, Bölöni având însă un finiș mult mai dificil. În cazul în care cele două echipe vor merge în continuare cap la cap, departajarea pentru titlu se va face prin baraj, dar nu se știe încă dacă după un meci sau după o dublă manșă.

Ronaldo e golgheter

Cu trei puncte avans față de Liverpool și cu un meci mai puțin disputat, Man. United are șanse mari să-și păstreze titlul de campioană. Victoria de poveste, 5-2 cu Tottenham (după 0-2 la pauză), a adus nu numai un pas imens spre titlul cu numărul 11 pentru „diavoli“, ci și „cocoțarea“ lui Ronaldo în topul golgheterilor din Premier League (17 reușite). Liverpool, echipa care se află în coasta lui United, a anunțat, prin vocea managerului Benitez, că nu renunță: „Cât avem șanse, vom pune presiune pe Manchester. Niciodată Liverpool nu abandonează o luptă!“.



Ilie Dumitrescu, la Panthrakikos

Ilie Dumitrescu (foto) va pregăti echipa din Grecia în următoarele două sezoane, începând cu data de 15 mai. Panthrakikos este a șasea echipă elenă pe care o va antrena tehnicianul român, după AEK (2004), Aegaleo (2005), Akratitos (2005), Kallithea (2005-2006) și PAOK (2006).

Publicat: 27 04. 2009, 08:30
Actualizat: 27 04. 2009, 08:39