„Bagă-ți-l în fund!”

Mijlocașul Juanfran a fost eliminat pentru două „simulări” în careu văzute numai de centralul Perez Burrull în Real Madrid – Osasuna 3-1.

Imaginile și reluările TV au demonstrat faptul că „fluierașul” iberic a greșit grav, punând umărul la cele trei puncte obținute de „galactici”, iar imaginea lui Perez Burrull s-a compromis total în urma dezvăluirilor făcute de presa din Spania.

„Aruncă-te cum trebuie!”

Minutul 13 din Real – Osasuna, scor 0-0. Gago îl contrează neregulamentar pe Juanfran (foto 1), care se prăbușește în spațiul de pedeapsă, însă Burrull nu vede nimic. „Cel puțin, aruncă-te cum trebuie!”, au fost cuvintele care s-au citit pe buzele arbitrului, în momentul în care îi arăta cartonașul galben mijlocașului oaspeților.

Cu opt minute înainte de final, când Osasuna alerga după egalare, același Juanfran este oprit în careu de Pepe, cu o talpă pusă pe laba piciorului (foto 2). Penalty clar, inclusiv pentru fanii Realului, nu și pentru Burrull, care îl elimină pe Juanfran pentru o nouă „simulare”. Apoi, pe drumul către vestiare, arbitrul a fost atenționat de unul dintre jucătorii Osasunei: „Când vei vedea reluările TV, îți vei da seama că ai greșit!”. Răspunsul centralului nu s-a lăsat așteptat, conform Diario de Navarra: „Ai putea să-ți bagi televizorul în fund!”.

(1) (2)

Publicat: 20 01. 2009, 09:13
Actualizat: 20 01. 2009, 09:19