Baby Barça a picat testul

Barcelona a pierdut, sâmbătă, cu 1-3, prima manșă a Supercupei
Spaniei, în fața Sevillei.

Guardiola mai are de așteptat până să se poată baza în
totalitate pe puștii de la echipa secundă. Sâmbătă, pe „Pizjuan”,
Pep a decis să-și odihnească jucătorii proaspăt încoronați campioni
mondiali și să joace prima manșă a Supercupei Spaniei cu o echipă
formată în majoritate din rezerve, „întărită” cu patru „puști” de
la echipa secundă. Alături de Ibrahimovic, Abidal sau Dani Alves,
tricoul Barcelonei a fost purtat de Sergi Gomes (18 ani), Oriol
Romeu (18 ani), Jonathan dos Santos (foto, 20 de ani) și Ruben Mino
(21 de ani), ultimul în premieră în poarta catalanilor. „Grădinița”
lui Pep a impresionat în prima parte a meciului, încheiată în
avantaj de Barcelona, după reușita lui Ibrahimovic (20), dar a
depus armele în ultima jumătate de oră. Sevilla a întors scorul
prin Luis Fabiano (62) și prin „dubla” lui Kanoute (73, 83).
Returul se joacă pe 21 august, în Barcelona.

Publicat: 16 08. 2010, 08:38
Actualizat: 16 08. 2010, 08:38