Avocatul lui Sebastian Colțescu a confirmat că Ousmane N’Doye s-a implicat în cazul arbitrului român. „A existat o convorbire cu Demba Ba”

Sebastian Colțescu a scăpat cu bine dintr-un uriaș scandal. Arbitrul român a fost acuzat de rasism de jucătorii lui Istanbul BB, la duelul cu PSG din Champions League. UEFA a deschis o anchetă, după ce Colțescu a spus „ăla negru”, dar în urma cercetărilor Comisia de Disciplină s-a stabilit că nu a fost vorba de așa ceva. Ousmane N’Doye s-a implicat în rezolvarea acestui scandal.

Au trecut aproape trei luni în care Sebastian Colțescu a trăit mari emoții. UEFA a deschis o anchetă după incidentele la duelul dintre PSG și Istanbul BB, desfășurat la începutul lunii decembrie 2020.

Jucătorii formației din Turcia l-au acuzat de rasism pe Sebastian Colțescu, arbitrul de rezervă, dar și pe asistenul Octavian Șofre. Verdictul a fost anunțat în premieră de ProSport. UEFA a spus clar că nu a fost vorba de un caz de rasism.

„Din probele video şi audio disponibile, s-a stabilit că domnii Colţescu şi Şovre au folosit expresiile în limba română „negrul ăla” şi „ăla negru”, care în engleză sunt traduse „the black one”, pentru a-l identifica pe antrenorul secund al lui Basaksehir, domnul Webo.

Conform raportului lingvistic, expresiile româneşti „negrul ăla” şi „ăla negru” nu au conotaţii peiorative sau negative”, se scrie în raportul oficial.

Avocatul lui Sebastian Colțescu a confirmat implicarea lui Ousmane N’Doye

Ousmane N’Doye a fost unul dintre cei care au încercat să ajute brigada de arbitri condusă de Ovidiu Hațegan. A jucat ani mulți ani la noi și a spus că în România nu este rasism. A mers mai departe și a intermediat un dialog între Sebastian Colțescu și Demba Ba.

Jurnaliștii de la AS au scris despre rolul foarte important pe care l-a avut Ousmane N’Doye în calmarea acestei dispute. Toată povestea a fost confirmată și de avocatul arbitrului.

„A existat vreo discuţie între Webo şi Colţescu?

Nu, din câte ştiu eu, a existat o discuţie telefonică cu Demba Ba, care a fost intermediată de N’Doye, un jucător cunoscut în România şi această convorbire a fost bine, şi-au explicat neînţelegerile, dar atât. Dar nu a existat o discuţie cu Webo”, a declarat Josep Vandellos pentru Telekom Sport.

„Cineva pe care n-am putut să-l refuz (n.r. Ousmane N’Doye) mi-a spus că arbitrul vrea să vorbească cu mine. Am zis OK şi apoi Colţescu m-a sunat. Mi-a spus că-i pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat şi a subliniat că el nu este o persoană rasistă. Cazul este închis pentru mine”, a declarat Demba Ba, citat de hurriyetdailynews.com.

Publicat: 12 02. 2021, 17:59
Actualizat: 12 02. 2021, 18:01