Au negociat în secret. Atletico Madrid este aproape de o super lovitură de 115 milioane de euro

  • Atletico Madrid este aproape de a-și vinde numele noului stadion celor de la Qatar Airways, pentru 115 milioane de euro. Contractul ar urma să se întindă pe o perioadă de 10 ani.
  • Compania aeriană a făcut oferte și pentru Camp nou și Santiago Bernabeu.

Site-ul insideworldfootball.com, care citează Euromericas Sport Marketing, susține că oficialii lui Atletico Madrid au ajuns la un acord cu cei ai companiei Etihad Airways, care ar urma să dea numele noii arene de 70.000 de locuri. Ar fi al doilea stadion din Europa care ar purta aceată denumire, după ce Etihad Airways a cumpărat drepturile și pentru arena lui Manchester City.

Cei de la insideworldfootball.com mai scriu că oficialii companiei aeriene au purtat luna trecută negocieri și cu Real Madrid, pentru redenumirea stadionului Santiago Bernabeu. Acolo lucrurile sunt însă mai complicate, deoarece alte două mari firme, Microsoft și Coca Cola, au venit cu oferte în acest sens. Despre compania care produce băuturi răcoritoare se spune că ar oferi în jur de 80 de milioane de euro pe sezon.

Cei de la Qatar Airways au discutat și cu FC Barcelona, unde sunt deja sponsorul principal. Javier Faus, vicepreședinte al clubului catalan, a declarat însă că nu se ia în calcul, momentan, varianta redenumirii stadionului Camp Nou: „Cei mai mulți din conducere nu sunt de acord cu vânzarea completă a drepturilor pentru numele arenei.” Oferta prezentată de Qatar Airways catalanilor a fost de 350 de milioane de euro pentru un contract valabil 30 de ani.
 

 

Publicat: 27 02. 2014, 08:33
Actualizat: 27 02. 2014, 09:19