Atacantul pentru care Gigi Becali s-a zgârcit s-a dezlănțuit! A dat 3 goluri în ultimele 3 meciuri și are un total excelent după ce a ratat transferul la FCSB

Bucurie a fotbalistilor argeseni dupa un gol marcat cu Vianna Fabio Andre Freitas, Paul Arnold Garita si Tony Wilfried Nyandjou Njike in meciul de fotbal dintre FC Arges si CS Mioveni, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, duminica 18 decembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali, patronul FCSB, și-a dorit să-l aducă la echipă pe Arnold Garita, fostul jucător de la FC Argeș.

Garita a ajuns în liga a doua din Arabia Saudită, acolo unde evoluează pentru formația Al-Faisaly. Alegerea francezului pare că a fost una bună, asta deoarece are evoluții remarcabile în zona Golfului.

Atacantul pentru care Gigi Becali s-a zgârcit s-a dezlănțuit! A dat 3 goluri în ultimele 3 meciuri și are un total excelent după ce a ratat transferul la FCSB

Al-Faisaly a făcut egal cu Hajer, într-un meci din etapa cu numărul 15. După ce gazdele au deschis scorul în minutul 68, tabela a fost închisă de Arnold Garita, care a punctat în minutul 84.

Are trei goluri marcate în ultimele trei meciuri. Fostul atacant al celor de la FC Argeș are un bilanț de 7 goluri în cele 15 meciuri disputate în tricoul celor de la Al-Faisaly.

Fotbalistul african a fost una dintre țintele lui Becali încă din pauza de iarnă. Omul de afaceri chiar a negociat cu jucătorul lui FC Argeș, dar a făcut pași în spate în fața pretențiilor impresarilor.

„Garita, am discutat cu el prin impresar, a făcut figuri, a cerut mulți bani. La revedere, nu mă mai interesează. Am încheiat. Îl avem pe Compagno, dar să fie și dublură”, a dezvăluit Gigi Becali la vremea respectivă.

Pe Garita l-au dorit și bulgarii

Arnold Garita a fost dorit și în Bulgaria, de CSKA 1948 Sofia, echipa împotriva căreia FCSB a jucat în turul doi preliminar din Conference League.

Camerunezul a jucat un singur an în România, la FC Argeș, și, chiar dacă echipa a retrogradat, după barajul cu Dinamo, atacantul a reușit să atragă atenția cu 14 goluri marcate în cele 40 de meciuri jucate.

Publicat: 26 12. 2023, 12:45