Ashley Cole a fost bătut de o femeie într-un bar din Londra: „L-am pocnit de trei ori peste față și purtam inel”

Ashley Cole a fost pocnit de trei ori peste față într-un bar din Londra. „Autoarea” este Carla Howe, vedetă Playboy, care a avut unele complicații sentimentale cu fostul fundaș al lui Chelsea.

Viața sentimentală a lui Ashely Cole continuă să fie tumultuoasă, după ce s-a despărțit de frumoasa Cheryl – membră în juriul X Factor. Fotbalistul în vârstă de 34 de ani a fost bătut de o femeie într-un bar din Londra. Este vorba despre Carla Howe, o vedetă Playboy cu care Cole și-a făcut de cap după ce a divorțat de Cheryl.

Aceasta mai are o soră geamănă, Melissa, de asemenea vedetă Playboy. Conform Daily Mail, Ashley Cole a jonglat cu cele două gemene și, în cele din urmă, a ales-o pe Melissa. Însă mintea fostului fundaș al lui AS Roma a rămas și la Carla. Aceasta a decis să asiste la un concert susținut de rapperul Drake într-un bar din Londra. Muzicianul este prieten cu Ashley Cole, dar are o relație apropiată și cu Carla – lucru care i-a stârnit gelozia fotbalistului.

Ashley Cole, un mare amator de muzică rap, a decis să meargă și el la concertul Drake, însă acolo a avut o dispută cu „iepurașul” Carla Howe. Aceasta a reacționat violent, de teamă să nu fie ea însăși agresată de fotbalist. Conform Daily Mail, Carla i-a tras trei palme zdravene peste față:

„A încercat să se apropie de fața mea și nu știam ce se va întâmpla. M-am gândit că mi se va întâmpla ceva rău. Am fost speriată, așa că l-am plesnit. Purtam inem și l-am lovit în față de trei ori. Nimeni nu m-a oprit să-l lovesc – cred că din cauza karmei. Am făcut-o pentru sora mea. Ashley i-a provocat multe probleme. A meritat-o”, s-a justificat Clara. Conform sursei citate, martorii susțin că Ashley Cole a început să sângereze după ce a fost pălmuit de Carla.

Publicat: 04 07. 2015, 17:22
Actualizat: 04 07. 2015, 18:25