Arsenal – WBA 1-0, Chelsea – Norwich 0-0. Rezultatele înregistrate până acum în etapa a 37-a din Premier League

Premier League va avea în acest weekend o nouă etapă care ne va spune la finalul ei cine este mai aproape de titlul de campioană. Liderul Liverpool are o deplasare dificilă la Crystal Palace, în timp ce Manchester City joacă pe terenul lui Everton. La pândă stă și Chelsea, care are un meci mai ușor, pe teren propriu, cu Norwich.

Etapa a 37-a

  • Sâmbătă

FINAL West Ham – Tottenham 2-0 (Carroll 28, Downing 45)
FINAL Aston Villa – Hull 3-1 (Westwood 1, Weimann 41, 45+2 / Jelavic 27)
FINAL Manchester United – Sunderland 0-1 (Larsson 30)
FINAL Newcastle – Cardiff 3-0 (Ameobi 18, Remy 87, Taylor 90)
FINAL Stoke – Fulham 4-1 (Odemwingie 38, Arnautovic 54, Assaidi 74, Walters 82 / Richardson 80)
FINAL Swansea – Southampton 0-1 (Lambert 90+3)
FINAL Everton – Manchester City 2-3 (Barkley 11, Lukaku 65 / Aguero 22, Dzeko 43, 48)

  • Duminică

FINAL Arsenal – West Bromwich 1-0 (Giroud 14)
FINAL Chelsea – Norwich 0-0

  • Luni

22:00 Crystal Palace – Liverpool

Victoria lui Chelsea pe terenul lui Liverpool, 2-0, de etapa trecută a relansat campionatul. Fără titlu de 24 de ani, „cormoranii” se văd în postura inedită de a aștepta rezultatele lui City pentru a mai spera că vor câștiga Premier League la finalul sezonului. Totodată, trupa lui Brendan Rodgers nu are voie să facă niciun pas greșit în cele două etape rămase. Primul test este luni, la ora 22:00, pe terenul lui Crystal Palace, o formație care a avut un retur foarte bun și care stă liniștită la mijlocul clasamentului, fără emoțiile unei eventuale retrogradări. 

Romanticul oraș Liverpool

Cel mai important meci al etapei este fără discuții cel de pe Goodison Park, unde Everton o va întâlni pe Manchester City. Având asigurat un loc de cupele europene pentru sezonul viitor, elevii lui Martinez speră matematic să prindă ultimul loc de Liga Campionilor, ocupat în prezent de Arsenal. Distanța între cele două este de patru puncte, cu două etape înainte de final, dar este greu de recuperat având în vedere că singura modalitate ar fi ca „tunarii” să facă un singur punct în următoarele runde (West Brom – acasă, Norwich – deplasare).

Drept urmare, întrebarea este dacă Everton se va întrebuința 100% pentru a o bloca pe contracandidata lui Liverpool, marea rivală din oraș. În cazul unei victorii a echipei lui Pellegrini, Manchester City și Liverpool ar fi la egalitate de puncte, fiecare echipă având două meciuri rămase ulterior. 

O altă echipă angrenată în această luptă este Chelsea, care are un meci relativ ușor, pe teren propriu cu Norwich. Doar că trupa lui Mourinho are nevoie ca atât Liverpool, cât și Manchester City să se împiedice cel puțin o dată în ultimele două runde. 

Lupta la retrogradare e foarte intensă

Finalul de campionat este unul încins nu doar la vârf, ci și partea de jos a clasamentului. În acest moment, în lupta pentru evitarea retrogradării sunt implicate opt echipe, din care vor pica în liga a doua doar trei. Tocmai din acest motiv este foarte posibil ca în cele două etape rămase să avem parte de mai multe surprize.

CLASAMENT

Publicat: 04 05. 2014, 20:07
Actualizat: 04 05. 2014, 20:08