Arsenal s-a înțeles cu Real pentru Higuain

Arsenal s-a înțeles cu Real Madrid pentru transferul lui Higuain la Londra. Daily Mail notează că argentinianul deja a zburat spre Anglia și că anunțul va fi făcut în următoarele 24 de ore.

Englezii au primit acordul Madridului să negocieze cu jucătorul de 25 de ani, după ce spaniolii au bătut palma pentru 25 de milioane de euro.

Tatăl lui Higuain, care este și impresarul atacantului, spune că acordul va fi parafat în curând:

„Nu am negociat cu niciun club fără permisiunea Realului. Am negociat și sper ca în curând să îmi văd fiul în Anglia”, a declarat tatăl jucătorului.

Higuain a marcat 106 goluri în 188 de meciuri de campionat pentru Real Madrid și 122 de goluri în toate competițiile.

Publicat: 04 07. 2013, 21:10
Actualizat: 04 07. 2013, 21:11