Arlauskis, foarte aproape de transferul carierei: Galatasaray îl monitorizează în Antalya. Portarul se pregătește cu FC Voluntari și așteaptă răspunsul noului antrenor

Arlauskis ar putea prinde un transfer important pe final de carieră, la Galatasaray. Turcii caută o soluție de avarie, iar portarul liber de contract după despărțirea de CFR Cluj este prima variantă pentru conducerea Cim Bom Bom.

Goakeeper-ul de 34 de ani se pregătește în Antalya, cu FC Voluntari, însă planurile sale nu au legătură cu România în acest moment.

Presa din Turcia anunță că Galatasaray este foarte interesată de Giedrius Arlauskis, iar conducerea i l-a propus noului antrenor, Domenec Torrent, care va da ultimul răspuns.

Arlauskis ar putea semna cu Galatasaray. Noul antrenor Domenec Torrent l-ar putea testa zilele viitoare

Formația de la Istanbul are mari probleme cu postul de portar. Fernando Muslera, titularul și căpitanul echipei, nu are o dată certă de revenire la antrenamente după ruptura de ligamente încrucișate suferită în decembrie, iar înlocuitorul său, Ismail Cipe, împrumutat de la Kayserispor, nu a avut cel mai bun randament în ultimele meciuri.

În această situație, Arlauskis pare o soluție temporară viabilă. Istoricul său recent, de campion al României cu CFR Cluj, respectiv statutul său de jucător fără angajament, l-au transformat rapid în prima variantă.

Lituanianul de 1,94 metri ar putea fi testat de către Torrent în următoarele zile, anunță publicația FotoSpor.

Giedrius Arlauskis și președintele Marian Copilu, alături de trofeul Ligii 1. Portarul a părăsit-o pe CFR Cluj după ce oficialul ardelenilor a fost dat afară. Sursă foto: SportPictures

Arlauskis a plecat de la CFR Cluj imediat după ce președintele Marian Copilu a fost demis. Din acel moment, „Arla” nu s-a mai întors în România, iar după instalarea noii conduceri i-a fost reziliat contractul.

Fostul jucător de la FCSB și Unirea Urziceni are de primit de la CFR suma restantă de 100.000 de euro, pentru care a intentat un proces la FIFA. Clujenii nu s-au încadrat în termenul de plată, astfel că portarul solicită acum despăgubiri de peste 500.000.

„Arlauskis nu este acum. Este un subiect pe care nu aş vrea să-l dezvolt, este situaţia pe care eu am găsit-o când am fost numit în acestă poziţie şi nu este jucătorul CFR-ului in acest moment”, declara Cristi Balaj, președintele ardelenilor, la final de 2021.

Publicat: 15 01. 2022, 12:01
Actualizat: 15 01. 2022, 12:11