Arbitrul Clattenburg, scos „basma curată” de Federația engleză în cazul de rasism ‘intentat’ de Obi Mikel

Arbitrul Mark Clattenburg, acuzat de Chelsea că i-a adresat insulte rasiste fotbalistului nigerian John Obi Mikel, luna trecută, la un meci din campionatul Angliei, a fost declarat nevinovat, joi, de federația engleză (FA).

Clubul londonez a depus un memoriu la FA, după meciul dintre Chelsea și Manchester United, din 28 octombrie, în care s-a plâns de comportamentul arbitrului față de Obi Mikel, bazându-se pe mărturia fotbalistului brazilian Ramires. Brazilianul a afirmat că l-a auzit pe Clattenburg spunându-i lui John Obi Mikel: „Taci din gură, maimuță!„. Nigerianul nu a auzit ceea ce i-ar fi spus arbitrul, conform afirmațiilor coechipierului său.

După vizionarea imaginilor de la meci și audierea mai multor martori, FA a precizat că mărturia lui Ramires nu poate fi dovedită, fiind chiar contrazisă de alte declarații ale persoanelor care au asistat la incident. „FA nu consideră că este cazul ca domnul Clattenburg să răspundă acuzațiilor„, a menționat forul englez.

Federația a menționat că Ramires, al cărui limbă maternă nu este engleza, a fost „de bună credință„, dar s-a înșelat în privința a ceea ce a spus Clattenburg.

Pe de altă parte, FA a anunțat că John Obi Mikel este vizat de o procedură disciplinară pentru amenințările făcute la finalul aceluiași meci.

Chelsea a depus plângere, la 29 octombrie, pentru „limbaj nepotrivit” împotriva lui Mark Clattenburg, arbitrul partidei cu Manchester United, scor 2-3, din etapa a IX-a a campionatului Angliei.

Manchester United a învins Chelsea, scor 3-2, într-un meci marcat de două mari greșeli de arbitraj: eliminarea lui Torres după un al doilea avertisment pentru simulare și validarea ultimului gol, marcat de „Chicharito” Hernandez din poziție de ofsaid.

sursa: Mediafax

Publicat: 22 11. 2012, 20:21
Actualizat: 22 11. 2012, 20:22