Anunț oficial! Ciprian Tătărușanu a semnat cu Olympique Lyon până în 2022

Ciprian Tătăruașnu (33 de ani) a semnat cu Olympique Lyon. Francezii au anunțat mutarea printr-un comunicat oficial postat pe site-ul clubului. Goalkeeperul naționalei României schimbă, astfel, echipa, după ce a petrecut doi ani la Nantes.

Românul, care a semnat pe trei ani, va juca în sezonul următorul al Ligii Campionilor alături de fosta campioană a Franței. Lyon a încheiat sezonul precedent pe locul trei, astfel că va lua startul în preliminariile celei mai importante competiții intercluburi din Europa.

Anthony Lopes (28 de ani) este titularul incontestabil din poarta lui Lyon. Portughezul este crescut la academia fostei campioane a Franței, iar actualul său contract este valabil până în 2022.

Tătărușanu a plecat de la FCSB în 2014, fiind transferat gratis de italienii de la Fiorentina, echipă la care a apărat timp de trei sezoane. FC Nantes l-a cumpărat în 2017, pentru 2,5 milioane de euro.

30 de partide a bifat Tătărușanu în acest sezon pentru cei de la FC Nantes, în toate competițiile. Două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României a cucerit Tătărușanu în România, toate în tricoul FCSB-ului. Acesta a mai evoluat pentru Gloria Bistrița.

 

Publicat: 13 06. 2019, 18:40
Actualizat: 13 06. 2019, 19:18