Antrenorul lui Genoa a luat decizia în privința transferului lui Radu Drăgușin | EXCLUSIV

Antrenorul-lui-Genoa-a-luat-decizia-in-privinta-transferului-lui-Dragusin
Vezi galeria foto - 4 poze

Radu Drăgușin este foarte apreciat în mod special de antrenorul Alberto Gilardino! În acest context, tehnicianul a avut o cerință specială, aceea ca fundașul să poată juca pentru Genoa cel puțin până la finalul sezonului.

Antrenorul lui Genoa, cerință specială înaintea transferului lui Radu Drăgușin

Radu Drăgușin are toate șansele să fie noul lider al naționalei României, astfel încât Campionatul European de anul viitor ar putea să prindă la una dintre formațiile puternice din Europa. Un pas firesc pentru o carieră care se anunță impresionantă.

Fundașul naționalei României se află într-o formă de zile mari în Serie A, astfel încât zilele acestuia sunt numărate la Genoa. În acest context, staff-ul tehnic al italienilor a vrut să se asigure că se poate baza pe Drăgușin până la finalul campionatului.

Concret, în cazul în care se transferă în perioada de mercato din iarnă, Drăgușin ar urma să mai rămână șase luni la Genoa, cel mai probabil sub formă de împrumut. Aceste situații sunt des întâlnite, mai ales în cazul jucătorilor tineri, de perspectivă, care au nevoie să mai capete experiență la cel mai înalt nivel.

Genoa vrea să se asigure că nu pierde „stâlpul” defensivei în mijlocul unui sezon în care obiectivul este clar: acela de a nu avea emoții în lupta pentru evitarea retrogradării.

„Gilardino nu este împotriva unui transfer, dar cerința lui a fost clară și specială, aceea de a-l avea sub comandă pe Drăgușin până la finalul sezonului”, susțin sursele ProSport.

Radu Drăgușin urmează să-și prelungească înțelegerea cu Genoa

Deși este conștientă că îl va pierde în următoarele luni, Genoa vrea să facă o afacere cât mai bună cu Radu Drăgușin, în condițiile în care fundașul face până acum un sezon remarcabil, fiind integralist în formula gândită de fostul coleg al lui Adrian Mutu de la Fiorentina.

Din informațiile ProSport, fundașul încă nu și-a prelungit înțelegerea cu italienii, dar părțile sunt aproape înțelese, astfel încât este de așteptat ca rivala Sampdoriei să facă anunțul oficial în următoarele zile.

„Acum, mai trebuie să se alinieze și planetele, pentru că nu e ușor să fii român. Dacă era croat sau sârb, probabil că valora mai mult de 40 de milioane”, a spus Viorel Ferfelea, la ProSport Live.

Radu Drăgușin, tot mai aproape de Premier League: „L-au urmărit din nou!”

În acest moment, șansele cele mai mari sunt pentru un transfer în Premier League: una dintre variantele lui Radu Drăgușin ar fi Newcastle United, echipă aflată într-o grupă „de foc” în Champions League, alături de Borussia Dortmund, PSG și AC Milan.

„Două cluburi din Premier League au fost în tribune și l-au urmărit din nou pe Radu Drăgușin. Îl tot monitorizează! Le-am spus să vină cu propunerea: să ofere ei 25 de milioane (n.n. euro) și mai vedem, spunea Florin Manea, pentru ProSport.

  • 21 de ani are Radu Drăgușin
  • 2022 este anul în care fundașul a debutat pentru naționala mare a României
  • 2018 este anul în care Drăgușin a fost transferat de gigantul Juventus
Radu Drăgușin, în tricoul naționalei României la meciul cu Andorra
Publicat: 30 10. 2023, 20:44
Actualizat: 30 10. 2023, 21:07